Cei ce te cunosc

Cred cã e cel mai frumos poem de dragoste pe care l-am citit de acest site... voi iesi tiptil, tiptil pentru cã nu vreau sã tulbur umbra țintuitã cu atâta hotãrâre. Si totusi nu pot pleca farã sã spun si ce mi-a placut în mod deosebit:
\"ce te pândește în inimă
și mai apoi sub pântec\".

\'\'Mâna mi-e ca un arc întins
și ochiul ca o săgeată cu cântec
ce te pândește în inimă
și mai apoi sub pântec\'\'.

\'\'Încalec gânduri în drumul meu pitulat\'\'

\'\'Și când te aflu
îmi înfing picioarele ca pe niste turnuri în umbra ta,
țintuind-o.
Ea ar striga, ar sălta, ar muri, ar spera.
Cu gura te bâjbâi îndeaproape,
te adulmec prin nări
și prin pori\'\'.

Dincolo de orice suspiciune de complezență fata de textul unui editor, sunt foarte plăcut surprinsa de vitalitatea / virilitatea creatoare, care țașneste din ‘’porii’’ poeziei tale!
De asemenea, vreau sa punctez inclusiv ‘’un principiu’’ ancestral, care se insinueaza subteran… Eros, fiul Afroditei, este el insusi un arcaș, asemeni oricarui barbat, care a fost vreodata împătimit dupa o FEMEIE!
Ți-am spus eu ca am o slăbiciune pentru entitățile mitologice…

Mi-a făcut plăcere ‘’să te cunosc’’ sub această ipostază.
Cu admirație pentru creativitatea ta

Adriana Medgea

Vă mulțumesc pentru cuvintele lăsate... vânătoarea, arcul, femeia... obsesii mai vechi de care nu pot să scap decât epuizându-le prin scris.

Deosebit poem.Evidentiezi foarte bine virilitatea privita ca jumatate a lumii oamenilor...Frumos si mai mult de-atat :)
Exicitant?!
Felicitari!

Intenția mea a fost aceea de a incita(cel mult) și nu de a excita... Probabil că am greșit undeva.
Mulțumesc pentru opinie.

desigur poate fi si impertinenta varstei (ce ne/am face totusi fara ea :))) in spatele argumentelor, dar cred ca poezia de fata e slaba (fata de ce se citeste pe la tine de obicei). iar slabiciunea vine din acelasi stil care pana acum te/a ajutat. ideea tratata, un fel de construire arhetipala, nu neaparat in sensul psihologiei abisale, ci in sensul mai comun al conceptului, a unei relatii tu/ea, asadar aceasta idee, consider ca putea avea o realizare pe masura.
sunt frumoase versurile citate de negru, precum si finalul ce m/a dus cu gandul la arhetipuri, dar exclusiv ca idee, in special finalul poeziei.

ideea finala care m/a dus cu gandul la arhetipurile deja amintite. :)) cineva tocmai mi/a spua pe mess ca a descoperit o poezie faina. si era tot de genul feminin :))). si trecute poezii ale tale au suscitat interesul publicului asta, asa ca indiferent de parere poate am sa o recit cuiva vreodata sub clar de luna (fara nici o gluma in afirmatie):)). deja studiez cuvintele si curgerea ce are efectele astea, inca de la o alta poezie a ta. denota o posesiune intr/adevar excitabila, prin virilitatea si refuzul refuzului ei cu o tandrete dezarmanta. un cuvant minune cred deja ca este pantec. :)
cu sinceritate
florin bratu

Orice opinie este binevenită... în font actul de creație își găsește rezonanța în \"consumator\". Orice autor ar trebui să fie interesat despre impactul pe care îl are textul său asupra cititorilor și să... bage la cap:)

Poezia ‘’Cei ce te cunosc’’ este o creație memorabilă, daca ar fi sa luam in considerare numai sentimentul universal-valabil, care se desprinde din ultimile versuri:

‘’Te simt și te rup din viața ta de până acum,
din visări...
din toate cele din care ești zămislită
și care-mi sunt de acum cunoscute,
pe care le-au cunoscut toți bărbații dinaintea mea,
și ei trăind din vânătoare,
și ei aflați în căutare,
pândind,
ochind,
chiuind,
pe alte gânduri...
călare’’.

Din punctul meu de vedere (autorul poate sa fi avut in vedere si alte considerente!), pare a fi vorba de o perspectiva vitalista asupra erotismului – care este asimilat cu ritmurile fundamentale ale civilizatiilor apuse: erotism-vanatoare.
Cat despre implicațiile de inervare a țesuturilor genitale, semnalate de antevorbitorii mei, indraznesc sa amintesc ca sexualitatea STILIZAT FILIGRAMATÃ ESTETIC a nascut adeseori opere de arta.

Iertată să-mi fie indrăzneala,

Adriana Medgea

Paul, limita dintre ,,a incita\'\' si ,,a excita\'\' in domeniul de fata e greu de pus.Pentru ca se intalnesc doua minti: cea care se elibereaza de ,,obsesii\'\' scriind si cea care le recepteaza citind :)
Numai bine!

E un poem bun, dar e integral stanescian-lexic, mod de expresivitate, \"floricele\" stilistice, rimele pe alocuri, cam tot stanescian. Astept ceva care nu neaparat sa insemne debarasarea conceptuala de Nichita Stanescu, dar care sa aduca ceva nou.

Din păcate(sau din fericire?!) nu pot să mă debarasez de stilul acesta, \"de Nichita nici atâta\"... deoarece nu-mi aparține nici măcar ca \"dec(sic!)\" sau vocabular deoarece aparținem unor zone geografice diferite. Să fie vorba de anumite simboluri care aduc scriitura mea mai aproape de ceea ce a scris Nichita?! Probabil.
Citindu-l pe Nicihita s-ar putea să fi rămas în subconștient cu firimituri stănesciene, ar fi fost și păcat să nu fi rămas cu ceva și asta nu numai din opera lui dar și din opera tuturor acelora care au scris în limba română odinioară și cu care \"m-am întâlnit\".
\"Ceva nou\" mi-e teamă să scriu. Poezia s-a scris demult, acum se reinventează conceptul de poezie... definiția sa din dicționar este perimată.

Un autor ar trebui să scrie ca atunci când se confesează sincer și în întregime... fără să folosească actul poetic ca pe un instrument de imitare, de construcție forțată a ideii doar din dorința de nou și de originalitate.
Din nevoia stringentă a unora de a aduce ceva nou și original în poezie se nasc doar falsuri, poezii cu care ei, ca for interior, nu se identifică decât poate doar în actul de revoltă.
\"După lecturile obligatorii\" ar trebui să scriem doar ca ceea ce suntem, ca ceea ce simțim și... atât.

disputa dintre autenticitate si mimetism,secundul concept in sensul ausamarii unor masti si nu a altceva (desi minciuna poate fi la fel de estetica la randul ei cand se recunoaste ca atare). tu optezi aparent ptr prima varianta, desi pe ideea de originalitate, de musai ceva nou, pe soc ca unica valoare estetica, a modificat chiar definitia aceea de dictionar a poeziei (de pe la mallarme incoace, ca sa nu mai vorbesc ca avangardismul e la randu/i lectura obligatorie). fara mimetism se pierde o componenta esentiala a poeziei, care lipseste din cotidianul prea banal. eu sunt de acord ca stefan cel mare nu a existat ca nu l/am cunoscut, dar l/as putea inventa mai frumos decat ce se stie despre inexistenta sa. :))

Pentru mine \"lectura obligatorie\" cuprinde cam tot ce-mi poate cădea în mână. De obicei citesc concomitent două-trei cărți de factură diferită. Acum am pe noptieră \"Republica pe eșafod\"- Agopian; Ivănescu, Iaru, Brumaru în antologii; un vraf de douămiiști și, pentru răsfățul juvenil,... \"Toate pânzele sus\" :D.
Mimetismul este pardonabil doar atunci când provine din subconștientul provocat de lectură. Astfel, \"autenticitatea\" poate fi un mimetism disculpabil.
Autorii pot fi autentici fără a fi originali și originali... fără a fi autentici. Rar se poate întâlni un original-autentic! Nichita a fost unul și a lăsat după el o dâră de epigoni.
În această conjuctură cred că cel mai important lucru este dacă scrii sau nu scrii bine și nu cât de original ești ci, mai curând, cât de autentică este poezia ta.

Pe cai Batrane, pe cai
I-HA I-HA
IHA-IHA
Pe cai!
si toate panzele sus!