Pantea Amalia Simona

tu mă atingi ușor de umerii goi, îmi ridici pleoapele de cer pe frunte, îmi dai aripi să zbor, mă culegi dintre râuri de munte e o vară de mai, cu cireșe cărunte, e un dor ce-ar mai

Rătăcesc de-a curmezișul când tu ești departe; pașii tăi îi strig de pe stâncile abrupte; când mi-ai ieșit în cale aveai gâtul golaș, și tălpile îți sângerau a mia oară; tu nu știi să strigi

Hai, Prinde-mă de mână și dă-mi din arșița vântului; vreau să zbor, Să mă-nalț pân\' la umerii tăi roz; dă-mi culoarea ochilor tăi galbeni, privește-mă cum zbor ținându-mă de obraji, strigătul

Tu ești un mugure Și cerul se apropie de geana ta verde, Nisipul scurge clipa clepsidrelor alean; Tu ești un mugure... Și cerul se apropie de geana ta verde,... Pașii mei se contopesc în

Stii Liliacul din fereastră? A nins cu clopoței pe haina lui Pe mantia-i de buburuze lire Zăpada-i țese sănii cu copii E mândru de culoarea-i liliachie De promoroaca ce s-a asternut în

Alergam prin valea umbrelor După zmeuri și cireșe coapte; Vara ne cheama cu metafore picolore Și ne strângea de buzele arse Cu sărutările strugurilor metamorfozați; O, Câte anotimpuri

Așez nostalgic ode de cuvinte Baladă pentru trupu-mi de poet Amor de premiu limpezind sonete Și dăltuind integru nopți de sentiment Amestec ocrul ploii cu spatule Și netezesc ușor culoarea

Tu Te ridici falnic, Din umbra castanilor cu boabe de argilă, Cu brațele respirând seva adevărului, Cu ochii mari, înalți spre potecile adâncite de culoare, De sudoarea nopților, Ai un farmec

Știi, Morile de vânt... Au fost sădite din durerea vântului, Au pus stăpânire peste sufletul lui Și acum zac înfipte în inma lui, Îl macină cu vuiete fierbinți Zi și noapte strigătul lui de

Stau de vorbă cu tine, Tu, muza mea, Fluturele ochilor mei Și jadul aprins al buzelor tale; Când suntem supărați, Vorbim pe jumătate Și fiecare zâmbește isteț spre celălalt, Aruncăm muza pe

Lalele cu dor de iubit, În brațe mă strâng copleșit, Privirea lor caldă de mai Sărutul tău aprig mai vor să mi-l dai... Lalele fierbinți ale nopților tei, Cu buze de rouă-mi aprind dulci

De cum m-am născut Am prins zălog, Fără să știu unde și când Am tălmăcit abecedarul cu litere prelungi, Apoi a nins peste toamne și primăveri Și m-am preschimbat într-o mare de orizonturi Au

Așa esti tu, cu roze chihlimbar, Așa sunt eu, cu maci îmbujorați, Aceeași poezie, care ne-a legat, Și-același cald decor din care m-ai pictat. Acum vreau să-ți vorbesc, să-ți scriu

Tu și eu creste de zăpadă Nori de cerneală castane cărămizii Aripi ce se-nalță peste punți suspine Tu și eu zbor spre înalțimi

E soare si pe cetele crestelor stau munții Veniți să se prăvale peste pâlcuri de brazi , O vale lină îi dă târcoale printre povârnișuri , Iar susurul lin îi metamorfozează culoarea , Noi

Cu brațele îngemănate de culoare , Cu buzele de roua dimineților din mai , Ne strângem tâmplele tot mai aproape , Și ne unim într-un sărut fără de grai , Tu ai văpaia ce se naște , Eu am o

Mi-e dor , De nisipul tălpilor tale , De pașii tăi mari și cărunți ; De buzele frânte din cupa de jale , De strigătul nopții din care m-alinți Mi-e dor , De tine , De noi amândoi , De

Tu , ai deschis o poartă , Ușa speranțelor mută , Durerea cuvintelor noastre , Iubirea dintâi renăscută , Foc reaprins din speranță , Nescrisă povestea iubirii , Vrei din adâncul făpturii

Firești și profunde emoții , Ne-ncearcă pe toți deopotrivă , Crâmpee , iluzii , tandrețe , Șoapte și dulci năzuințe , Trec gânduri și răscolesc amintirea , Parfumul tău viu păstrează prezența

Te privesc în tăcere , Și ascult ochii tăi de văpăi , Te ascult în tăcerea cuvintelor șoapte ; Tot mai mult azi iubesc ochii tăi , Ce văpăi ! Mai sărut zâmbet cald de-mplinire , Două stele

Călăuzeștem pașii , Înalță-mă la cer , Azi vreau să-ți fiu lumina , Ce-mi dă puteri să sper . Tu ești o blândă rază , Seducătoare stea ; Eu sunt iubirea care , Veghez la poarta ta . Nu

Am colindat cu sufletul prin soare , Printre miresmele tacerii din amurg , Și te-am găsit acum în nesperarea , De-a-mi fi lumina tainicului inceput . Mi-ai dat strălucitorul chip de albă zână

Noi ne plimbăm prin cărările toamnei , Cu stelele-n gând luminându-ne obrajii , Cu șoptele vii legănându-ne zborul , Văzduh alergând prin pădurea de mantii... Pașii tăcuți iar simțeau vii

Gândul mă poartă mereu și firesc, Spre inima ta ce cu greu o-nțeleg, Spre chipul tău veștnic hoinar și glumeț, Cu-n zâmbet șăgalnic,nonșalant,dar isteț. Spre tine-mi pornesc pașii