Pantea Amalia Simona

Tu , ai deschis o poartă , Ușa speranțelor mută , Durerea cuvintelor noastre , Iubirea dintâi renăscută , Foc reaprins din speranță , Nescrisă povestea iubirii , Vrei din adâncul făpturii

Firești și profunde emoții , Ne-ncearcă pe toți deopotrivă , Crâmpee , iluzii , tandrețe , Șoapte și dulci năzuințe , Trec gânduri și răscolesc amintirea , Parfumul tău viu păstrează prezența

Mi-e dor , De nisipul tălpilor tale , De pașii tăi mari și cărunți ; De buzele frânte din cupa de jale , De strigătul nopții din care m-alinți Mi-e dor , De tine , De noi amândoi , De

Sărut o lacrimă ce cade, Pe obrazul cald al frunții tale, Sărut albastrul din abisuri... Sărut... Și mor de întristare! Sărut îmbrățișarea buzei tale, Din colțul

E un ocean albastru toată zarea, Se înfiripă iar de dor privirea Și se afun-n noapte amintirea Cuprinsă de tristețea ce-a venit... Si a venit sa stea

Cum stau sa se pătrunda Încununati de maci, Doi ochi albaștri tineri Visează-ndurerati. E o poveste lungă Cuprinsă de durere Venită dintr-o lune Pătrunsă de

Tu, Tu știi cât te iubesc și sufăr Și sufăr în tăcerea grea Singurătatea mă apasă Și vreau să fug,să fug! Să scap de ea. Tu, Tu știi

Cu brațele îngemănate de culoare , Cu buzele de roua dimineților din mai , Ne strângem tâmplele tot mai aproape , Și ne unim într-un sărut fără de grai , Tu ai văpaia ce se naște , Eu am o

Știi, Morile de vânt... Au fost sădite din durerea vântului, Au pus stăpânire peste sufletul lui Și acum zac înfipte în inma lui, Îl macină cu vuiete fierbinți Zi și noapte strigătul lui de

Pășesc cu speranță la clipa ce vine, Îmi spui că-s frumoasă și mândră și plină de dor, Îmi spui că-s o floare culeasă din stele, Și-mi dai sărutări mai duioase ca ieri, Mă

Noi ne plimbăm prin cărările toamnei , Cu stelele-n gând luminându-ne obrajii , Cu șoptele vii legănându-ne zborul , Văzduh alergând prin pădurea de mantii... Pașii tăcuți iar simțeau vii

Petalele trandafirii Le scaldă zâmbetul hoinar, El,Singurelul plin de-amar, Ea,Frumușica lui,Suspina! Pașii cărărilor pustii, De gânduri răscolite-n miez de

Gândul mă poartă mereu și firesc, Spre inima ta ce cu greu o-nțeleg, Spre chipul tău veștnic hoinar și glumeț, Cu-n zâmbet șăgalnic,nonșalant,dar isteț. Spre tine-mi pornesc pașii

Călăuzeștem pașii , Înalță-mă la cer , Azi vreau să-ți fiu lumina , Ce-mi dă puteri să sper . Tu ești o blândă rază , Seducătoare stea ; Eu sunt iubirea care , Veghez la poarta ta . Nu

Te privesc în tăcere , Și ascult ochii tăi de văpăi , Te ascult în tăcerea cuvintelor șoapte ; Tot mai mult azi iubesc ochii tăi , Ce văpăi ! Mai sărut zâmbet cald de-mplinire , Două stele

Am colindat cu sufletul prin soare , Printre miresmele tacerii din amurg , Și te-am găsit acum în nesperarea , De-a-mi fi lumina tainicului inceput . Mi-ai dat strălucitorul chip de albă zână

Lacrimile tale, Care curg usor, Palmele-osândite, Ce mă strâng si mor! Visul dintr-o seara, Taina de iubire, Clipa de speranță, Ziua

Tu și eu creste de zăpadă Nori de cerneală castane cărămizii Aripi ce se-nalță peste punți suspine Tu și eu zbor spre înalțimi

O,vreau să-ți dau o sărutare Vreau să-ți sărut lumina albastră Vreau freamătul de poezie Și vreau sa fiu a ta craiasa . O,vino iar în seara asta Sărută-mă să mor de

Hai, Prinde-mă de mână și dă-mi din arșița vântului; vreau să zbor, Să mă-nalț pân\' la umerii tăi roz; dă-mi culoarea ochilor tăi galbeni, privește-mă cum zbor ținându-mă de obraji, strigătul

Tu Te ridici falnic, Din umbra castanilor cu boabe de argilă, Cu brațele respirând seva adevărului, Cu ochii mari, înalți spre potecile adâncite de culoare, De sudoarea nopților, Ai un farmec

Rătăcesc de-a curmezișul când tu ești departe; pașii tăi îi strig de pe stâncile abrupte; când mi-ai ieșit în cale aveai gâtul golaș, și tălpile îți sângerau a mia oară; tu nu știi să strigi

tu mă atingi ușor de umerii goi, îmi ridici pleoapele de cer pe frunte, îmi dai aripi să zbor, mă culegi dintre râuri de munte e o vară de mai, cu cireșe cărunte, e un dor ce-ar mai