La pieptul meu scâncești în noapte
Precum la sân scâncește pruncul
Eu te privesc cum dormi frumoasă
Și nici nu simt cum trece timpul
La pieptul meu pierdută-n vise
Tu, vis frumos pe
Vederi citadine
Mergeam agale prin orașe
Privind la sârmele, de sus
Păienjenișul de cablaje
Rețea-ncâlcită de prost gust
Și mă gândeam cu-amărăciune
La gropile din trotuar
La bulevarde
E unu decembre,salut România!
E ziua de noi consacrată, români
Unirii celei mari,săvârșită la Alba
Serbată de-atunci ,de românii,stăpâni
Și an după an memorată dea pururi
În inimi și-n
Dor de Păunescu
Sa dus poezia noastră,
Cea compusă pentru vii,
De un munte,de un monstru,
Sacru,…poate,…nici nu știi,
Dacă-i azi ori dacă-i mâine,
Ziua-ceea-n care noi,
Învăta-vom de la
La ordin Doamne
Într-o zi sau într-o noapte
Căci pământul e rotund
Dumnezeu chemă la dânsul
Un poet...un om ,,bolund’’
Când se-nfățișă la Domnul
El,se-nchină la pământ
Și din ușă se
Un poet,un om acolo
Care scrie pe genunchi
Scrie tot ce-i vine-n minte
Despre frunze, despre trunchi
Despre vise ,despre astre
Despre mare și război
Despre pace,despre luptă
Despre viața
Comandanți de oști
În război, în șapte-șapte,
pe tărâmul tuturor
Ofițeri de operetă,
merg să facă,niște fapte
Cu armată ridicată,
de la coasă, din popor.
Avangardă, vârf de lance,
Invazie invazivă
Dacă ne-ar invada,papuașii,
n-ar trebui să ne apărăm.
Le-ar ține piept coloșii de betoane,
care-și întîmpină escaladatorii,
cu rabdare de piatră-n structuri.
Ar simții în
Blestem Divin
Strânge omul toată viața
Face muncă de Sisif
Construiește,demolează
De fapt...nu face numic!
Totul e rostit schimbării
Transformări-n,absolut
Iar dezordinea din
rromânii noi
Noi ,români din România
Avem nume de păstrat
Nume de român se cheamă
Acum numele-i pătat
Am împrumutat jumate
La țiganii de etnie
L-au facut de tot rahatul
Dar rușinea lor
Lumina întunericului
Necuprinsul întuneric
Întunericul intens
El există pur și simplu
Peste tot în univers
Nu-i nevoie să se stingă
Nu-i nevoie-a fii aprins
Incomplet fără
Ce-i limbajul academic?
Pentu noi,limbaj de lemn.
La poet ce scrie versuri
Ce e lirc, e poem!
Scriitorii fără rimă
Scriitorii ce se, screm
Să combine și să umple
Zece pagini cu-n poem.
Un
calitatea de frustrat
Tu,...nu ai calitatea!
Să faci de toate...vii?
Păi,... îți trebuie,carte
îți trebuie,...hârtii
S-aduci dovada certă,
A faptului,că...știi.
Dar ce
pe steag e scris unire
E scris pe-al nostru steag...unire?
E decupat,drapelul sfânt
Și n.am știut sș umplem locul
Și n-am știut, cu ce cuvânt.
E-o gaură-n
Ungurean din România
Ungurean frate cu noi
Care-am dus-o cum am dus-o
Care-am tras ca vai de noi
Împreună într-o țară
Ce-i a noastr-a tuturor
Că spunem poftim sau teșek
Suntem un mare
Simțuri perverse
Mirosul, care-ți promite orice
În schimbul zâmbetului
Gustul, comandând minții
Încă o porție de gând bun
Văzul, care te înșeală mereu
Și tu îl crezi cel mai
Într-o lume obsedată
De banal și anormal
Cu filosofii de viață
Pentru ochelari de cal
Libertatea-i relativă
Ca dormitul pe țambal
Legea firii, demodată
Cea care există-n om
Din
dezpodobire
Dezpodobește mamă bradul
Că, sărbătorile-au trecut
Să avansăm din nou, cu capul
prin timp,către necunoscut.
Vine mai rău,sau vine bine?
Vremuri mai bune, de-am avut,
Ne vor
Snobul
adaptare în versuri după monologul maestrului Toma Caragiu
Îmi pare bine doamnă
Că azi v-am cunoscut,
O intelectuală
Așa cum am crezut.
Ce poate fi mai bine
Și mai
darul
într-o zi,am primit darul
darul cel mai minunat
am crezut, c-o să se-ntample
am crezut și sa-ntâmplat
mare bucurie-n suflet
fericirea a venit
asta este fericirea
fericirea nu e
Merge bicicleta dreaptă
Dacă stă,stă într-un picior,
Înclinată într-o parte
Sau proptită-n coridor.
Avioanele ce zboară
Cu viteză din motor,
De le stă motorul ,pică.
Omorând