Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

cu doina-n gând...

1 min lectură·
Mediu
zboară gând până departe
până dincolo, la moarte
și pețește-o pentru mine
spune-i că ursitu-i vine
din adâncurile vieții
stins ca roua dimineții
spune-i cum să se gătească
nunta cum s-o pregătească
eu vin toropit de flori
cu alai de bocitori
supărați că plec din lume
și adăst la ea-n genune
zboara iute, zboară gând
și spune-i că sunt de rând
să-mi găsesc nouă mireasă
de cu zori plecat de-acasă
dar te rog nu-i cere scuze
dacă vrea să te refuze
m-oi opri din drumul meu
cu gând către Dumnezeu.
luasem de la El iertare
la ceasul de înserare
dar va trebui anume
înc-odată să mă-ndrume
de pot să fac drum întors
să fiu vieții de folos
....
n-o să fiu, am fost dat morții
zboară gândule la sorții
dați miresei juruită,
pofticioasă și grăbită
zboară gândule, hai zboară
unde te-am trimis aseară...
042.941
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
143
Citire
1 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

Ovidiu Oana. “cu doina-n gând....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-oana/poezie/145943/cu-doina-n-gand

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@bejliu-anne-marieBABejliu Anne-Marie
O doină de jale, o doină cu moartea mireasă în gând. Frumos și curgător scrisă ca o prelungire a drumului lacrimilor amare ale celor ce rămân în urmă.De ce atâta tristețe domnule Ovidiu,de ce?Cu drag,Anne-Marie.
0
@ovidiu-oanaOOOvidiu Oana
doar Erato îmi dictează ce să aștern, iar eu transcriu poruncile ei.

Mulțumesc de trecere AnMar!
Te mai aștept!
0
@alex-andrei-filipAFAlex Andrei Filip
Voiam să spun ceva dar fie am uitat, fie - mai curând - m-am temut să nu tulbur molcomul plâns al sufletului... doina asta curge ca un Părău de munte...
...!
0
@ovidiu-oanaOOOvidiu Oana
...și te apreciez pentru sensibilitatea ta.
0