Ovidiu Mantaluta

O țară, la țară O datorie La banca Din parc: aceea, De sub castani... Plătim din greu Floarea roșie De primăvară Dobâdă compusă e dorul Și zborul De pasăre frântă De multe

Când ești copil Și zboară De zahăr și de cântec De lumi de basm Cu stele, cu zâne Și cu flori Căsuța vrăjitoarei De sânge e murdară - Frumoasă, și de taină Și plină de

Ma culc pe-un vis, Ca pe un țărm, De marea mare legănat, Foșnind a pești, a stridii și a perle Și de-nceputuri De păcat Iar visul meu, chemând chemare E doar în visul tău Oh,

O ninsoare de mai Șterge drumul spre tine Vară, tu, fulgul, eu Vântul, iarna Cu mine… Doar în viscol sunt eu Parte rece de vis Floarea caldă, pe ram Zâmbet pal De

Mângâi cuvintele, Și ți le trimit, amorțite De duioșia mea La tine în brațe, Încep să ceară, Precum copiii...și plâng, Și vor să le crești Numai tu... Mai sunt și cuvintele

Pasărea, E o altă specie Ea scrie cu aripile și vorbește Cu vântul Þipătul ei, pe înserat Nu seamănă a spaimă Ci a dor Iar țărâna fumurie Ce o dorește în moartea ei Nu știe să