Ovidiu Mantaluta

În palmă țin o scorpie, Străvezie, delicată Si letală… Mă joc cu ea, îmi place felul În care, brusc, Ucide… Ucide-mă de trei ori Eu o descânt, si mor.. Cu palma muscată, cu

Astăzi, dacă Învie lumina Si tot e o zi Numai astăzi Dacă învie Si ea Si tot e o lume Numai astăzi, noi De rostim, Si tot o fericire Goală, perfectă, Tu...

M-a cuprins N-am De ce vreau Să iau Ce nu e Încă Sau n-a fost Din nou Vreau să mai iau De pe raftul Gol O femeie Goală Ca o sticlă S-o văd Și s-o sparg În sărutări bețive

Și fericirea Cât lumânarea A ținut Pereții reci, de-acum, în iarnă, Mi-or ține, singuri, De urât… De ce hulești acum, sărmane, Că focul tău, vremelnic, n-a venit… Un foc, vârtos, cel

Clădit din visul iasomiei Și-al macilor amețitori, Adânc, În stâncă, dorul: Păcatul De-a te ști... Cu brațe-ntinse Seara, De vrem, Prin fum și noapte, Noi,ne știm...

Îmi scriu mie, deseori că sunt tâmpit Îmi spun mie, deseori, că sunt teribil de tâmpit Alții mi-au spus-o Și nu i-am crezut Altii mi-au povestit Că merele coapte sunt pentru porci Iar eu

Am adus acum din piață Bradul, verde, lerui ler Mă prefac bărbat în casă, An de an, sărac, stingher. Bradu-i verde, Hrușcă-i cântec, Curge vremea, giuvaer, Mă prefac bărbat în casă,

Crescută-n calea Largă, Sămânță De alint Se roagă Fără vorbe La ploaie, Și la vânt De vite Umblătoare Strivită La pământ De lumea Fără lume Știută Neștiind Se roagă Fără

Plânsoare de vis Închegat Nu-s frunze, Nici flori Curg, zilnic, ucis Pentru Pneu, pentru cizme Eu nu știu Câți kilometri de viață Vor purta Ale mele Negru de fum Și

Nichita, pe care sunt Gelos Þi-a sărutat Talpa Eu, îți număr Pistruii, Fără soț, Și ies În număr par.

Te desenez din memorie… Nasul tău, Albastru, În locul sânului stâng Ce greu…și drag…mai este Ochii tăi, În palmă…senini și mirați De ce mi se-ntâmplă Evoluția Stilului E parte din

O floare uscată De baltă, Plutești, tu, pierdută În gând O caldă uitare, înaltă Mă cheamă pe calea Urcând Din văluri de raze, văd ochii Smaralde cu aripi Lucind În valea tăcerii,Ya

Marea, Și clipocit de zări Frumoase valuri, seara, Cu roșiile maluri Și roșii așteptări… În întuneric, plânge… Se zbate ca să iasă… Un freamăt și un zbucium Și-adorm, și-aud Iubirea Cum

De mult prea dorințe Firești Înnecate Un munte mutat Și parale... Buldozer, beton Nevastă de om Cresc vile în loc și taclale Cartofi și răsfăț O viață pe băț Un bâlci

Ardere De toate Fripte, de o toană Și durere-n Cot Goale și superbe Scâțâind Hârtia Ale tale multe Bântuie Prin tot O fantomă vie Verde, O rusalcă Ce-n povești, Bunica O

Îi cârpea Mamele Rochița de heder Cu petice din Pantalonii lui Yankele... Yankele, la bistrot, juca Rișk, cu un grec Sașiu...și foarte Afemeiat Iubea o gârbovă, Care bea și ea

Mâinile tale Sunt, pentru mine, Un semn... Al sufletului tău care mă atinge Pe buzele arse Pe inima spartă Ca piatra Din carieră... Dragostea mâinilor tale Mă ține Și vreau Să-mi

Cu mâine Eminescu, o zi Innoadă Trist Cu mine, zile Alte Cristal De ametist Cu nodul de ființă Ce credem Limpezi O lină Neputință Oh, cale De o zi O cale fără cale, Și

Ceai, lângă Umbrela udă, Reală, În chip de Alice… Þara minunilor Eu, ora, Oprite… Bea-mă…poate că vii! Ducesa face salată Cu piper Din sufletul meu

Dormi cu mama dulce, Dorul îți alin Printre palme curge Și de vorbă-l țin Iar din depărtare Somnul bun veni Taina ta cea mare Lui i-oi povesti Ceasuri după ceasuri Mama te-o

e nouă, e gând - de curâd... Cărarea Prin visul neclar - a venit Mirarea de tine, de noi Mă patrunde Mai veche, mai vie, cuțit ruginit... Cărarea, mirarea, Și frica de tine De

În seara deplină, e cald și înalt Afară e viscol, Decembrie iar Crăciunul mi-aduce o lume în dar Din tolba cu gânduri și cântec de psalt Îngheață pe sălcii argintul din ploi Zăpada lucește