Iarăși toamnă

Domnule Ovidiu Cristian Dinică, poezia dv „Iarăși toamnă” are o simplitate care atinge ușor, fără să forțeze emoția. Scrii despre toamnă, dar de fapt vorbești despre iubire și trecere, despre acele sentimente care nu s-au stins, doar s-au așezat în lumină, ca o pararelă natură/om. Îmi place cum transformi anotimpul într-un spațiu sacru „catedrala de lumină a toamnei” e o imagine frumoasă și curată. Tonul tău e cald, nostalgic, dar nu trist. Iar versul „care femeie nu e frumoasă când o privești cu ochii inimii?” aduce poeziei un adevăr simplu, real.
Finalul, „Dar toamna mi-a râs în față!”, e ca o clipă de trezire, e un gest mic de autoironie care face textul viu. Pare că accepți, cu zâmbetul reținut al celui care a înțeles, că viața și iubirea sunt făcute din frumusețe trecătoare. Imi place, las stelută roșie. Da, o poezie delicată, sinceră, care respiră în culorile blânde ale unui apus de timp în suflet. Felicitări!

Comentariul tău Erika mi-a adus o geană de lumină. Multumesc

“Adevărurile” luminoase şi esențiale aparțin “inimii”, şi când privim cu “ochii inimii”, totul ni se pare frumos, genuin, autentic şi estetic, căci inima deschide toate “uşile” care duc înspre cea mai bună versiune a noastră.