Poezie
Bunicul
1 min lectură·
Mediu
bunicul și trenul
al cărui fum îl acoperea într-o aură
la capătul căreia eram noi
întârzie să mai vină
din curtea cu pomi și ploi mărunte
grăbea pașii asemeni unui ceasornic
cu ore fixe pentru iubire fără să accepte
norii ce-i coborau pe umeri
râdea când cu nuci verzi ne coloram
degetele încercând să le găsim miezul
despre el și casa cu cerdac de unde se vâna așteptarea
insistent repeta au mâncat-o lupii
pe genunchii săi primeam mere mari cât un veac din care mușcam cu sete
în timp ce pe obraji se scurgea sucul lor
se apropia timpul măsurat
de el cu bătăile inimii
se ridica în picioare ca un stejar
basmele țineau loc cuvintelor
fata de crai salvată în tinerețe
era adorata noastră
seara
sub lună ne ridica
ca pe un bidiviu fermecat să-l călărim
săream peste scaune ne prăvăleam râdeam odată cu timpul
care ne îngăduia
trenurile de astăzi sunt altele
acoperă amintiri
001.300
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 156
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
ovidiu cristian dinica. “Bunicul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-cristian-dinica/poezie/14037204/buniculComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.