Ottilia Ardeleanu

Fără suflare Un bocanc a făcut praf și ultima părticică din mine Cineva mă urmărea insistent de la căderea toamnei N-aveam timp să dau importanță stăteam de vorbă cu vrăbiile la ciugulit

clipe care explodează bio universuri cu un conținut intim deschiderea lor cum ai pocni din degete evrika și câteva mii de vieți ni se dăruiesc cât să le inspirăm ne luăm tinerețe câtă vrem

aerul acesta infestat cu iubire mușcă limbile unui ceas pieptul tău se întrece cu timpul nu-l mai pot întoarce în douăzeci de rânduri m-am născut pentru tine am tot și nimic din viață

dacă ai ști cum se iubește asta înseamnă credința ta o apă despicată de oameni trec viețile lor frânte într-atâta mă dor genunchii pe sub care dumnezeu a făcut lumea nu mi-e greu să-mi bat

te-ai ascuns între niște poezii care fac ape oamenii nu se sperie intră ușor încep să înoate fiecare cum a învățat de la părinți de la proful de sport ori cu gașca unii se iau la întrecere cu

spre sfârșitul anului nu mă mai impresionează ornamentele stradale ba chiar mi-e milă de copacii înfășurați în becuri colorate sperie porumbeii care până mai ieri stăteau agățați ca niște

am să mă așez în golul umărului tău îmi spuneai și toate lucrurile îți făceau loc zâmbetul brațele ochii nu mă deosebeam de tine cu nimic am voie să-mi placă ceea ce scrii întrebam iar tu

m-am înecat cu sufletul tău am tras din el până mi-am supt buzele l-am strâns în limbă cuvânt peste cuvânt l-am plimbat pe gât și prin plămâni deseori am făcut rotocoale de pus pe degete el

șterg cerul de praf soarele iese stingher după o iubire mare se deschid ferestrele una după alta golul înaintează printre copacii neterminați intuim lipsa noastră toate se dovedesc de

Soare matinal- Felinarul ruginit Îi ține de urât * În zorii zilei- Un lampadar al străzii Prea singuratic * Plimbare în zori- Un felinar aparte Sub soarele blând * Gânduri de

vremea aceea în care ne vom întreba ne-am băut cafeaua azi când vom vedea vreun coș fumându-și plămânii ne-am luat medicamentele însoțite de notițe în care se numără orele flacoanele așezate

cuvântul tăiș feliază-mi speranțele micile plăceri înghite-mă nemestecat în timpul cât am mai rămas calc gătesc iubesc cresc educ planific economisesc alint glumesc scriu și plâng

nu știu cum cresc rănile una din alta zăpăcindu-mi sângele se deschid trufașe în piele o răscruce de drumuri pârâuri purpurii toate toate duc la tine

de oriunde mă iei cu degete umezite pe buze mă întorci să-mi cunoști un semn timpul între noi două file impregnate în cerneală caligrafic simțiri față-verso ne

îmi lipsești și văd toate lipsurile din jur dinlăuntru nu mai este acel ceva de care doar tu știi liniștea dintre noi mă sperie într-atâta este de copil care tocmai la ora de sport se

o întâlnesc pe doamna p pe drum drept ea nu putea veni pe altundeva din câte o cunosc pe orice cale într-o haină elegantă de om pentru care filozofia este nu cine o poartă ci

supapele s-au deschis din arderi lumea trăiește cenușiu străpuns cerul acneiform încearcă să-și adune măruntaiele dintre blocuri nocturne explozii de cuvinte în cădere se

o singură dată te naști o singură dată săruți o singură dată te dăruiești o singură dată iubești o singură dată urăști o singură dată scuipi în silă o singură dată iei lumea în piept o singură

ziua aceasta este o inimă zănatică mi-a sărit în piept dintr-odată sunt altcineva gândesc roșu privesc roșu vorbesc roșu merg roșu uite chiar aerul din brațele tale e roșu sărutul

să ne referim la noi doi la cum vedem iarna asta gerul petrecut peste ferestre voal de mireasă ia-mă de mână să încercăm amândoi luna prin binoclul iubirii am să-mi pierd un pantof

mai nou îți pândesc inima o privesc în fiecare zi prin cămașă parcă dă să scape când mă privești îmi neg plăcerea numai pentru a nu o distrage din ritmul ei de furtună pe mare cămașa îmi pare

din nou copil mă întâlnesc cu toți copiii de pe strada mea deși mult prea înaltă mă iau de mână mă prind în cerc desenăm pe asfalt șotronul căutăm o piatră cât mai netedă o găsim repede