Ottilia Ardeleanu

tot ce pot spune e că acest text a luat un premiu la un concurs (pot zice unii ce vor zice, pentru mine e decisiv juriul format din oameni de litere, nu din ingineri ca mine - mașini-unelte, computere ori mama mă-sii de ingineri, trăiască teoreticienii!; ori alții), editorul, fie că este Eugenia, fie că este Vasile (din păcare nu se mai știe cine), știe, simte, este îndreptățit literar să aprecieze, nu e o paiață, deci, eu mă înclin, consider că nu dezamăgesc, că sunt în conformitate cu minime norme, prin urmare, orice păreri sunt binevenite dar sunt doar niște păreri cu ponderea lor de obiectivitate. nu trec peste niciuna, sunt receptivă la oricare, la tot ce înseamnă nou, prețios, dar, din păcate, sesizez și nuanțele jalnice, menite doar să epateze personal. acuma, cu versurile este ca și cum ai povesti ceva în fraze care îți vin dinadins. repet, nu spun că sunt grozave, dar pertinente tot timpul au fost cuvintele mele, fiindcă eu, spre deosebire de alții care mai împrumută fără să ceară voie versuri întregi de la mine sau de la alții, sunt adevărată și scriu din pasiune, nu ca să înfierez vreo personalitate literară.

mulțumesc foarte mult, Liviu, apreciez sinceritatea ta.

în toate, în tot ce facem, este nevoie de înclinație.

îți mulțumesc pentru considerente. te aștept în pagina mea ori de câte ori simți că e ceva de spus. nu ezit să cresc!

scris nimic persiflant mai sus, așa încât prima parte a comentului tău nu-și are rostul.
cât despre textele mele, nu spun eu când sunt grozave și când nu, deși flerul nu mă înșeală niciodată, o spun cei care le citesc și le apreciază sau critică după sistemul de valori propriu, ar fi ideal să existe un sistem bine pus la punct prin care selectarea să se facă pe baza unor criterii clare și pentru toată lumea la fel. abia atunci valorile se vor așeza exact cum se cuvine.
cât despre textele tale, am să intru din când în când să te citesc (dacă nu chiar am făcut-o permanent și cred că unele - puține la număr- chiar mi-au plăcut), dar... nu am lăsat semn, asta e.

trebuie să te scuzi, nici să-mi aduci elogii, - chiar nu sunt genul-, după cum nu văd de ce trebuie să aduci aici, și nu în pagina sa, elogii lui Radu. E de apreciat dacă este erudit și bravo lui, lucrul acesta nu poate decât să mă bucure, ar trebuui să ne bucure pe toți, însă știu că nu se întâmpă așa. Dar nu văd care este meritul lui la acest text sau, mă rog, la îmbunătățirea lui. Faptul că un om citește mult nu este egal cu faptul că și scrie foarte bine și nici egal cu faptul că este în măsură să facă o critică literară pertinentă. Mai ales când o face fără niciun fel de etică.
Nu văd nici referirea la stele. Niciodată nu am solicitat stele! Dacă am primit vreodată a fost doar în baza acelei calități literare despre care pomenești și acordată textului, desigur. Nu mi-am atribuit nimic eu mie! Nu am solicitat nivel. Am muncit pentru astea, nu mi s-a pus nimic pe tavă. Mi se pare că sunt alții care spun: acest text e de reco, acest text merită o mie de stele etc. În calitate de ce își atribuie unii dreptul de a sugera ce trebuie făcut? Ba mai mult, pare-se că ultima frază se referă la... autori: "Cind o sa intelegi faptul ca niste stelute nu va confirma calitatea literara?" Ce crezi că nu înțeleg eu și înțelegi tu?! E vorba de o confuzie aici.

Textul este așa cum este, două păreri neargumentate sunt insuficiente. Părerea mea.

e uimire și nu dezamăgire. radu, tu vrei să fii terminator, dar nu-ți reușește. merci de lecturare printre rânduri.

: cadrul arghezian, evenimentul, oamenii - în sinea lor și în sinea mea, cuvintele - de parcă atunci le-ar fi creat Dumnezeu, felul artistic în care s-au prezentat aceștia, acestea, căldura degajată în mine cu fiecare atingere de sunet, de freamăt, de mână; totul, absolut totul m-a înălțat, eram și eu în carte, într-una dintre ele, mă simțeam fragmentul fără de care starea argheziană ar fi fost aidoma cubului nichitian; voi toți și în special autoarele, aveați o altfel de forță gravitațională asupra mea, eram deposedată de sentimentele mele de admirație, ele se îndreptau către voi, prin aerul încărcat de poezie, alături de soarele participant desopotrivă, cu buclele lui de toamnă, răzvrătite...
glasul Doinei Ghițescu tremura momentul, mișca sufletul meu, ființele voastre într-un ritm ardent dătător de viață cuvintelor.
i-am cunoscut pe virtuali. sunt reali, real de frumoși interior.
am audiat-o pe micuța cântăreață care îl tot așteaptă pe Ghiță la portiță...
am avut ocazia să îmbrățișez două autoare talentate.

a fost un moment poetic deosebit!

și pentru mine, Vali, nu pot să nu admir priceperea, dăruirea ta, ambiția și perseverența. toate acestea și altele pe care doar sufletul tău le știe, pot duce către performanță. eu sunt așa de împăunată că ești prietena mea cu așa mare pricepere!
despre cadrul în care un talent "a fost pus în vedere" nu pot spune decât bravo!

un semn mărunt de apreciere!

Ștefan scrie „de-a bușilea prin aer”, cu freamăt, într-un mod atractiv în care se îmbină pe sine cu imaginația dusă spre ficțiune. cuvintele sale născocite plutesc, trebuie să privim în sus... soare, lună, piane, curcubeie... tablouri întregi din care ieși cu un aer de satisfacție.
bravo, Ștefan!
aș dori cartea.

te-ai personificat bine, copacule; falnic și cum ai ajuns: hârtie de scris poeme!

poemul acesta este cât un copac sacrificat, poemul acesta este cât truda unui poet.

interesantă modalitate de a te revolta. între mândrie și prejudecată, iată poezia!

sintagma "Dumnezeul cuvântului" fiindcă mi-a plăcut.

Poezia Vie! Nobilă, cultivată, arzătoare, în felul în care numai Ea știe să apropie oamenii, spiritul lor.
Frumos!

Vă așteptăm și la Constanța.

mult trecerea pe aici și lectura textului. am ținut cont de cele menționate de tine și fiindcă aveai mare dreptate, am îndreptat.
problema este nu că textul nu ar fi fost explicit, ci, pentru a apărea cum era scris în original, a trebuit să fac mici "retușuri" tehnice.

mulțumesc foarte mult.

mă minunez, Dane, cum și cât ai devenit de japonez :) încât să ți se potrivească Kimono :) această kyoka.

o lectură mai mult decât plăcută.

se poate să ai dreptate, nu contest punctul tău de vedere. e posibil ca eu (subliniez) să simt în alt fel și emoțiile mele să fie de alt calibru. dar cine poate ști cum și mai ales de ce suntem fiecare în felul în care suntem?!
mă bucur sincer că ai trecut și ai lăsat părerea ta, nu știu dacă se simte asta, mulțumesc mult.

Valentin, așa sunt eu, mai grăbită, iar ideile și mai și... îți mulțumesc pentru părere și pentru comentul tău.

cu cireșii. în rest, cred că ai renunțat la a mai intensifica ori codifica ori metaforiza...
vezi acolo : "zăgaze"!

Cristina, pentru cuvinte.
te salut și eu.

mai ales azi!
mlțumesc pentru acest "reclădit". este un cuvânt optimist.
mulțumesc pentru prezență. există oameni care percep drumul cel bun. tu ești unul.

că puteai să descrii o stare de lucruri mai gravă. dar stilul tău deja cunoscut mie îmi spune că gravitatea vine din viața asta pe care nu o putem ocoli, fiindcă oricât ar fi de urâtă, ne este dragă...

nu cred că o stea declară mai mult decât este în realitate calitatea unui autor, totuși, ca apreciere personală, o aprind acum, aici.

aș termina prima strofă la "libelule cern lumina".

în rest, acea trăire pare pe cât de gingașă, pe atât de dezarmantă.