Ottilia Ardeleanu

Liviu, dintotdeauna sărbătorile de iarnă au darul de a ne face mai buni. în toate sensurile. este o bucurie pentru mine să pot transmite ceea ce simt în zile de sărbătoare sufletească. și mulțumesc pentru reacție.

că nu ar fi o idee bună, numai că eu nu mă refeream la gropile celor de îngropat, ci la gropile de dat în gropi. a fost doar o paranteză. atât.

cert este că lecturând ceea ce ai scris mi-a trecut prin față o serie de imagini de/ din cimitir/ e, unele dintre ele grave, altele chiar smulgând un zâmbet (conotație pozitivă/ negativă).

poemul este frumos. nu trebuie să spunem altfel dacă substanța lui este de altă natură, nu-i așa?!

se pare că ești cel mai oropsit. și totuși, ți-a mai rămas și poezia! :)

cel mai mult din secvență mi-au plăcut prima și a doua.

proști de dăm în gropi!
ironic și totuși nelipsit de un zâmbet, poemul acesta, traversat de multe sensuri și de exprimări care pleacă de la/conduc la expresii cunoscute și interpretabile, are și un strop de filozofie. mi-a plăcut modul dinamic în care s-a scris poemul, condimentat atât cât trebuie pentru o bună (de)gustare.

bună idee aceea de a interzice gropile!

o apreciere de lector,

și singurătate este anonimatul și o infimă iluzie care bântuie între anotimpuri așa cum amorțeala pune stăpânire pe un suflet descurajat. ca în majoritatea poemelor tale, durerea este protagonistă.

o altă răscruce, o altă singurătate. este o cadență care se păstrează, ca și când bărbatul nu are moarte tocmai din cauza acestei singurătăți care așteaptă să fie cucerită. definitiv!

ton grav, constant, apăsător!

totul e să faci în așa fel încât să strălucească. e necesar să privești înspre cer, înspre adânc. metaforică filozofie, în toată măreția gândului! iluzorie contopire...
dar, fiecare cu steaua lui!

textul de mai sus este cumva rezultatul unei convorbiri telefonice cu o doamnă distinsă care mi-a povestit că inima i-a jucat feste până acolo încât a trebuit să cheme salvarea. o doamnă cu un spirit foarte tânăr; cu toate astea, vârsta biologică nu se dezminte. una dintre cauze a fost și influența fenomenelor atmosferice...
sigur că am adaptat acest subiect câtorva evenimente (mediatizate) petrecute recent.

țin mult la acest oraș, din anumite puncte de vedere. uneori, îmi place să-i dăruiesc câte un gând scris. ca acum.

mulțumesc mult, Răzvan, comentariul tău îmi demonstrează că există interes și apreciere.
onorată.

nu am considerat că aș fi prima care ar fi abordat o temă. Pentru că este imposibil având în vedere câți oameni au fost inspirați și cu câtă vreme înainte de momentul actual. Tot ce fac este să dau o tentă personală acelorași, mereu acelorași.

Eu nu mă văd decât într-un dinamism continuu. Cum altfel? Schimbarea se produce de la sine. Uneori stau pe loc și lucrurile, oamenii sunt cei care modifică, diversifică... alteori, universul stă iar eu îi dau acel impuls de care are nevoie să intre în mișcare.
Aș vrea să nu mă întorc la începuturi, să continuu spre înainte, deși nu știu cum arată acela: mai bine, mai rău. (Îmi) rămâne de văzut. Și cât voi mai avea de parcurs până la acel înainte?! Îl voi ajunge oare până la capăt?!

Referitor la text, eu nu am dorit să contest aici (ne)performanțele vreunui sait. Poate fi vorba la fel de bine de un sait personal, de un blog ori cum se mai poate numi un spațiu virtual care ne permirte să ne exprimăm, să interacționăm. Sunt convinsă că s-a perceput nuanța de generalitate, nuanța că se poate întâmpla (oriunde, oricui), nuanța că dacă se întâmplă, se fac, cineva face eforturi de restabilire. Nu pot omite nuanța că... (de-) acolo și eu !
L-am vrut un experiment și, iată!

Vasile Munteanu, devin cu atât mai merituoasă pentru munca mea aici cu cât am primit acest semn din partea unui editor care are și cuvinte pozitive vizavi de ceea ce aștern eu pe pagina mea virtuală.

Mulțumiri adânci,


eu, în această formă (de) azi

domnule Crețu, nici eu nu am cuvinte să exprim cum aș dori acele trăiri din departe. mă bucur că v-a plăcut.

departe și de mine să lezez vreun spirit :).

cum am spus și dincolo, saiturile de față se exclud.
agonia este de departe unul dintre cele mai bune dacă nu cel mai bun. în orice caz, saitul numărul unu pentru mine. aici m-am înscris prima oară. aici am primit primele muștruluieli. aici mi-am făcut primii prieteni literar-virtuali. aici am învățat, am evoluat...

la mulți ani, agonia, am privilegiul să fiu prima care urează în prag de sărbători de iarnă!

cuvintele tale sunt mai mult decât o stea. simplu. ele reflectă emoția pe care am simțit-o scriind cele de mai sus.

îți mulțumesc foarte mult.

onorată de cuvintele voastre. Vastica a existat cu adevărat. o figură pregnantă a satului. mi-e tare dor de satul ăsta. românesc. mă bucur mult că v-am trezit amintiri, gânduri...
și vă mulțumesc tot pe atâta!

matematic, istoric, filosofic, e în toate felurile alcătuit mesajul acestui text ca să descifreze un singur lucru: iubirea, cu fațetele ei multiple, dar cu o singură inimă.
e vivace discursul, deși are traiectoria lui înspre "never(again)"...

mai trec,

munca și performanța.
Ioan, te felicit în primul rând pentru perseverență și dăruire!

iubirea, marcată prin roșu de maci, face spiritul sărbătorilor, al acelei stări de "toată lumea e a noastră " - așa cum deduc din cuvintele tale.
frumoasă imaginea urmei lăsate pe zăpadă de ghimpii scoși din călcâie.

înțeleg care ar fi neînțelegerea aici.

Valentin, părerile sunt fie de o parte, fie de cealaltă, fie undeva la mijloc. nicio problemă din punctul meu de vedere. fiecare este așa cum este. și nu trebuie să fii bun (de la bunătate), nici năbădăios, nici să fii neapărat la modă cu ceva ori cineva. trebuie doar să fii tu însuți.

mulțumesc pentru dialog.

mult succes!

și eu. vă mulțumesc, domnule Crețu, pentru semnul de lectură.

un poem care ninge cu sensibilitate feminină. el se așază cuminte precum zăpada care cade lin, feeric. dar nelipsit de tristețe, ca și cum niște pași lasă urme adânci și negre pe cuprinsul imaculat.

cum ai condus discursul astfel încât să reiasă că poți suporta absența precum Iisus a îndurat chinurile. mai ales, cu tăria, curajul și modestia Lui!

mulțumesc mult pentru semnele de lectură.

Valentin, depinde din/ în ce direcție curg nuanțele. numai bine și ție!

Ioan, este una dintre nuanțe, cea exprimată de tine. toate bune!