drumul picăturilor de fericire

Poemul este o meditație asupra ciclurilor naturale ale vieții, în care copacul devine un simbol al dăruirii și al iubirii necondiționate, în ciuda trecerii vremii. Poezia creează o paralelă între acest copac care se „despodobește” de roadele sale și viata omului. Pomul epom, pomul nu e om, pomul se află în continuă daruire și sacrificiu, fără a căuta recompense sau recunoaștere. Poemul de la inceput te face sa il vezi pe scene, adica imaginea căderii perelor din copac ce este frapantă, este o metaforă subtilă pentru pierdere și renunțare, dar, în același timp, pentru naturalețea acestui proces. Lacrimile care se amestecă cu aceste pere sugerează o legătură între suferința umană și ciclurile naturale, unde viața și moartea coexistă. Omul trebuie sa invete chiar si dupa atata timp, da, el are de invatat lectii despre detașare și despre dăruirea care nu așteaptă nimic în schimb. La oamneni se aplica instant ,, iti dau , imi dai". Imi place mult asta ,,nicio furtună în afară de om". Apoi cu forta simtirii e finalul poeziei, cu „pere translucide” care „cad” și „nu sunt culese de nimeni”, adâncește sentimentul de efemeritate și cum e viata? acceptarea lipsei de control asupra cursului vieții. Sa stim sa invatam macar in ultimul ceas de la natura. Las steluta pentru traire in poezie.