gest

n-am ce face, pe stilul tău (am observat că asta este forma pe care o folosești, citind ce ai scris și în trecut) adaug interpretarea proprie.

războinic peste oraș avioane presară nori
* mă țină de mână pământul, de amețesc să știu
prietenele mele păsări țâșnesc torpile
* cu ele mă prind rădăcini de ploi
copacii par speriați dau din brațe haotic
* între umbre și timp și frunze arcuite
furtuna începe din mine vuiesc zările
* de-aș avea tridentul, răzbunărilor valuri
sufletul explodează în fulgere și tunete
* oricum, în mine nu doarme Poseidon, îi ațipit
ropote invidioase aruncă perle pe străzi
* și-l vor trezi valurile nămoloase
pământul nu le poate înghiți
* îl vor trezi nisipurile arse
sparte se adună în bălți așa arată destinul
* apoi să te ții! stătutele ape se vor limpezi
rupestru gâlgâitor întunericul își pune gluga
* tot mâlul se va ascunde sub pâclă
interpretează o simfonie agitată
* în ritmul tunetelor, orchestra lumii cântă
tristețea se târguiește la intrare
* despre ce pot, despre ce simt, mai întâi
îmi cere prea mult o refuz însă insistă
* și-apoi mă invită la dans, să o refuz nu pot
nu mai are din ce trăi o invit pe inimă
* ne prindem întregi, îmi intră în sânge
la un espresso
* aromatic, prietenos, etern
îi dau de pomană poeziile mele
* lumea asta nu știe, ei mă ofer.


comentariul și interpretarea mea.

concluzia:- poemul transformă, pas cu pas, legăturile toate până spre dăruirea finală.