Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

votez primăvara

1 min lectură·
Mediu
candidez la floare candidez la primăvară
mă bazez pe voturile firelor de iarbă
pe bătăile de aripi și mai ales pe cântecul păsărilor
ce răsunet mai clar decât ciripiturile în albastrul unui cer făcut urnă a dorințelor
sunt un cetățean decent în palton și fără blănuri de nurcă la gât
o nuielușă de salcie mă însoțește închide cercul vicios al unor tristeți
colind în spațiul maritim clepsidre simandicoase
timpuri necronometrate
oamenii au aluri de pânzeturi puse la uscat
vorbele se opresc în ițe poate că e mai bine
strada nu mai e plină de flegme politice
merg pe tocuri asfaltul suportă aceste înțepături stoic
dacă aș putea să fiu și eu așa cu prezentul
mă înmoi la fiecare văietat venit din realitate caut soluții
nu spălatul e rezolvarea ci contribuția imediată de odor
după ce moare speranța de ce te mai dai erou
021.093
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
143
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “votez primăvara .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14167751/votez-primavara

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
mai ales versul ”ce răsunet mai clar decât ciripiturile în albastrul unui cer făcut urnă a dorințelor”. Dar întregul poetic are un sens profund. Da, votez și eu primăvara.
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
mă bucură empatia și îți mulțumesc.
simt mirosul primăverii care îmi pare votul cel mai plauzibil pentru speranța de viață. dacă n-ar fi ea, nici renașterea nu ar fi.
numai bine!
0