impresia că scriu

azi am impresia că scriu cu o pasăre cu aripile cu ciocul cu ghearele cu zbaterea ei cu foamea libertatea zborul ei decupând aerul mai rotund decât cuvintele

ele au vârfuri și cozi scurte țepi care se înfig pătrund în sânge și ne macină canceros în adâncul acela uneori străbătut de hoarde de fluturi mici mici explorând flora interioară luată drept vegetație sufletească

doar faptul că nimeni nu a ucis-o până acum o face să-și scuture trupul din cer pe hârtia dintr-un copac al nimănui un copac pe care nu-l strigi pe nume fiindcă el nu poate avea un nume doar asta o determină să-mi elibereze de sus cuvintele să se scrie aici literă în cădere cu literă în cădere ca un bungee jumping aruncând viața aceasta la extrem

ochii tăi la concurență cu iarba

îmi pun mâinile sub cap tribun cerul ne separă dorințele în două trupuri întoarse spre mal marea face spume neștiind cum să intre în vorbă cu sufletele din cei doi pescăruși care se rotesc unul lângă altul înfășoară tăcerea limpede

oare ce vezi tu și ce văd eu prin același aer prin același cer pogorâtor de luminä prin îngerii noștri care șterg praful dintre noi curăță drumul pe care aruncăm de-o viață gunoaie ne înțeleg de acolo ne urmăresc

sprâncenele tale groase par doi nori întunecați peste fruntea mea iubirea are gustul sării trebuie câte puțin să dea gust

azi am impresia că scriu cu iubire numele unui copac unde ne-am cunoscut