poem pentru suflet

sunt dispus la un schimb
temporar firește
dar dacă sufletul tău se obișnuiește
cu carcasa mea de bărbat
și nu se mai dă plecat?
voi deprinde obiceiul de a
mă mîngâia pe sâni
îmi vor trebui mângâieri
din două în două săptămâni
voi călca mai gingaș
voi vorbi mai subțire
încet încet voi căpăta o altă fire...
ți-aș lua pe o zi sau pe două
sufletul
ar fi ca un cadou
dar apoi vreau neapărat
să facem schimbul
din nou

în cele din urmă, un trup nu poate fi compatibil decât cu un suflet - un suflet al lui și numai al lui- :)(dar... tentația e mare!). e ceea ce ai spus cumva și tu în încercarea de a întoarce din condei ideea pe care am transpus-o mai sus.

merci pentru trecere și semn!

imagini acaparatoare cu care ne-ai obișnuit,Ottilia,
și care atrag sufletește tot ceea ce este bun și uman.
de memorat;
"obișnuit să poarte o haină decentă
n-ar ști ce să facă dacă-l respingi
probabil ar sta pe lângă ferestrele ochilor tăi
fără să îndrăznească să intre

sufletul acesta este peste măsura
trupului tău chiar dacă se va putea strânge
cât o inimă va fi
trist"

citit cu mare plăcere
aprecieri sincere!

Teo, pentru semnul de lectură!