Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

poem pentru suflet

1 min lectură·
Mediu
mă întreb ce-ar face sufletul dacă
i-aș da drumul așa ca unei păsări
să umble prin lume
fără să-i pese că are trup de femeie
neînvățat să se despartă de mine
să fie liber să se ferească de rău
îl trimit către tine i-e teamă să-l vezi gol
obișnuit să poarte o haină decentă
n-ar ști ce să facă dacă-l respingi
probabil ar sta pe lângă ferestrele ochilor tăi
fără să îndrăznească să intre
sufletul acesta este peste măsura
trupului tău chiar dacă se va putea strânge
cât o inimă va fi
trist
că l-am alungat pentru tine va voi
să se-ntoarcă fără să fi aflat
cum e să locuiești
în trup de bărbat
044.162
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
114
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “poem pentru suflet .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14120591/poem-pentru-suflet

Comentarii (4)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan✓
sunt dispus la un schimb
temporar firește
dar dacă sufletul tău se obișnuiește
cu carcasa mea de bărbat
și nu se mai dă plecat?
voi deprinde obiceiul de a
mă mîngâia pe sâni
îmi vor trebui mângâieri
din două în două săptămâni
voi călca mai gingaș
voi vorbi mai subțire
încet încet voi căpăta o altă fire...
ți-aș lua pe o zi sau pe două
sufletul
ar fi ca un cadou
dar apoi vreau neapărat
să facem schimbul
din nou
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu✓
în cele din urmă, un trup nu poate fi compatibil decât cu un suflet - un suflet al lui și numai al lui- :)(dar... tentația e mare!). e ceea ce ai spus cumva și tu în încercarea de a întoarce din condei ideea pe care am transpus-o mai sus.

merci pentru trecere și semn!

0
@teodor-dumeTDTeodor Dume✓
imagini acaparatoare cu care ne-ai obișnuit,Ottilia,
și care atrag sufletește tot ceea ce este bun și uman.
de memorat;
"obișnuit să poarte o haină decentă
n-ar ști ce să facă dacă-l respingi
probabil ar sta pe lângă ferestrele ochilor tăi
fără să îndrăznească să intre

sufletul acesta este peste măsura
trupului tău chiar dacă se va putea strânge
cât o inimă va fi
trist"

citit cu mare plăcere
aprecieri sincere!
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu✓
Teo, pentru semnul de lectură!
0