Poezie
e atât alb care vine spre mine
1 min lectură·
Mediu
cât de haină să fii inimă
să te hrănesc cu sângele meu
și să-mi refuzi orice intervenție
de a te face mai bună decât ești
lasă mâinile astea curate să deschidă o ușă măcar
acolo unde iubirea e
ca un pușcăriaș care nu a văzut de ani lumina
în timp ce tu îi pui lanterna în ochi
se ferește involuntar și dureros fuge
în multul întuneric obișnuit
să se dea bine pe lângă oameni singuri
cineva dorește să intre încet
să aerisească locul umed să schimbe
ceva pe culoarele obscure mirosind grețos a
singurătate
zănatico ai pus gratii
de parcă de obiecte de fier ai tu nevoie acum
în loc de-o mână care să-ți armonizeze
pulsul pe muzica destinului
se lasă atât de alb înăuntru
liniștea care nu doare
căldura unui anestezic molatic
ademenitor viața pare o navă
lovită de stânci după ce ai trecut
prin moarte scapă cine poate
024.173
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 150
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “e atât alb care vine spre mine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14078631/e-atat-alb-care-vine-spre-mineComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OAGela, onorată de trecere și de generoasele cuvinte. încă o stea, încă un pas înainte!
0
dă ale acestui text. Pentru o poetă experimentată, nici nu este greu. Această poezie, în linia altor poeme, mărturisește o conștiință scindată de neputințele momentului. Regăsesc tema solitudinii și o ușoară "autohtonizare" prin "nava lovită de stânci". Felicitări!