îmbibate cu tăcere

Intensitatea iubirii este reglată pe o anume frecvență, iar umbrele așternute peste iubire o fac mai mică, căci nespusul în dragoste se adună în umbre, și din iubire facem rezerve pentru a le folosi când zilele întorc spatele erosului.
Geloziile modelează din depresii năluci, iele și miraje, care contorsionează iubirea și îi distorsionează efectele.

Răzvan, pentru comentariu și pentru atentia acordată acestei pagini.

eu unul am retinut "ne iubim pe o anumita frecvență de mână" - altminteri frumos, dar ambiguu - nu stim a cui e mâna. e una? doua lucrand sincron ? de ce nu toate patru ar fi o intrebare legitima: ce fac celelalte doua? adevarat, la "flautele" se canta cu doua, dar exclusiv cu degetele, astfel incat revenirea la "strânși în palme" ne baga definitiv in ceață. de ce strangem flautele-n palma? aprig, pentru zile aprige? una peste alta, sunt cateva mistere aici, dar noi nu strivim flautele, corola

cum se vede mai în urmă și în poezia ta!
Îți place să citești altfel, nu că ar fi rău, dar asta înseamnă că știi și rezolvarea.

Mulțumesc pentru lectura constantă în această pagină. Onorant pentru mine.

Singura parte care are o logică pentru mine, începe de la "se lasă dimineața în ochii lumii care încă mai crede în filozofi noi avem nălucile noastre ne țin de urât aceleași gânduri fac zmeie cuvintele să nu se prăbușească"
Restul textului surprinde prin incoerență. Parcă ai fi în competiție cu scopul de a scrie cât mai alambicat, nefiresc. Probabil așa e moda!

este redat deja din primul vers. nu este nimic alambicat din punctul meu de vedere. ar trebui și văzut nu numai citit aest text. mă bucură că finalul este logic. modele sunt altele și sunt mai multe dacă este să vorbim despre modalități și stiluri abordate în prezent la nivel global. este foarte greu să spunem ce este poezie la ora actuală. eu cred că poezie este (în) tot ceea ce facem frumos!

vă mulțumesc pentru opinie, domnule Nicolae Diaconescu.

reamarcat ceea ce ați și "văzut", domnule Liviu Nanu. Îmi face onoare să aflu această părere a dumneavoastră.
vă mulțumesc nespus.

singura imagine pe care o vad tinandu-se in aer, desi sub nivelul radarului, e cea a cuvintelor zmeie, pe care le-as fi dorit zmeoaice, mustange sau macar suficient de vii incat sa smuceasca zdravan si sfoara si poeta.
altfel, un muzeu cuminte, cu mileuri si pestisori.

Noemi, ce bucurie să te regăsesc aici. te citeam cu mare plăcere, nu știu unde ai dispărut. de fel nu sunt o zvăpăiată, așa că... ce vrei tu?! muzeu este cam prea forțat din partea ta. mă așteptam să simți altfel, mai ales că știu din poemele tale că ești sensibilă. (slavă Domnului că sunt în aer și nu sub pământ!). "zmeoaice, mustange" mi se par groaznice clișee!
dar eu primesc și bune și rele fiindcă știu să le triez :). mulțumesc ție pentru lectură și semn.
te aștept cu aceeași ospitalitate. :)