Poezie
femeia dispărută de pe hartă
1 min lectură·
Mediu
de ce trebuie să fie mereu o întoarcere în tine
ca într-un sat nepomenit în care doar câțiva bătrâni
mai stau pe la porți sprijiniți să nu-i doboare
tăcerea pasăre de pradă și-a înfipt cerul ca pe
niște aripi dintre care uneori mai orbecăiește
soarele printre cei ajunși regrete
îmi vine să fiu stingheră doar sufletul să mi-l trimit
să întrebe de ce și-au pus tristețea în geamuri
pe masă în pătule și în curtea cât e ea de desculță
de ce cât vezi cu ochii nu dai decât de ea
unde țigănci jucau paparudele fântâna învechită șade
cu coatele pe ghizduri vrăbii ciugulesc din
inima ei de lemn auzi cum scârțâie povești de demult
cineva curtează tristețea de la începuturi
cum nu se lasă ușor sedusă încă mai copilărește omul acest
plai ospitalier în care oricine-ai fi ești primit cu pâine și sare
pe aici înfloreau cireșii băieții chemau mândrele
la horă mâinile își căutau locul în alte mâini
viața se ducea în pereche precum o femeie mulțumită cu bărbatul ei
cândva mă suprapuneam cu fiecare lucru cu existența fără contur
praf rugină frunze încâlcite de vânt
de ce mă simt ca un sat șters de pe suprafața pământului
022.996
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 200
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “femeia dispărută de pe hartă .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14042854/femeia-disparuta-de-pe-hartaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OAnespus pentru oprirea pe textul acesta pentru rememorare și redeșteptare de nostalgii.
0
pe aici înfloreau cireșii băieții chemau mândrele/ la horă mâinile își căutau locul în alte mâini/ viața se ducea în pereche precum o femeie mulțumită cu bărbatul ei/ cândva mă suprapuneam cu fiecare lucru cu existența fără contur/ praf rugină frunze încâlcite de vânt//de ce mă simt ca un sat șters de pe suprafața pământului" Sunt amintiri care deșteaptă nostalgii unice, desenate cu
o lentoare care macină mărunt ploaia din suflete.Sunt și alte versuri care ies în evidență cum:"de ce trebuie să fie mereu o întoarcere în tine/ ca într-un sat nepomenit în care ... câțiva bătrâni/ ... stau pe la porți sprijiniți să nu-i doboare/ tăcerea..." Am rememorat cu plăcere...