Poezie
niște rude
2 min lectură·
Mediu
mama avea o rochie din jerse roz croită pe talie
o purtase cât o purtase dar pentru că se mai împlinise
mi-o dăduse mie eram la liceu și când primeam câte-o învoire
mă întâlneam cu văru-meu o luam așa prin parcuri
vizitam câte-un muzeu ori stăteam acasă la el ascultam muzică și
povesteam de-ale noastre în timp ce tanti marioara ne aducea dulceață
de nuci verzi să se simtă și ea bine când spuneam ce nemaipomenită e
anișoara ce mai face întreba
tot singură
lucică pe unde mai umblă
mai știi ceva am auzit c-ar fi murit
vorbește lumea că asta i-a trebuit dac-a plecat de-acasă
mă întristam sorin îmi citea din bacovia
dintr-odată începea ploaia în amintiri fulgere îmi despicau sufletul
tata mă vizita rar la internat era mândru de mine
mă scotea la o prăjitură sau la o plimbare prin centru
nu aveam ce să ne spunem asta ne apropia
în siguranță la brațul lui trecătorii ne urmăreau
admirativ momentul era întrerupt de luni de tăcere
într-o lume cenușie
odată am intrat într-un magazin mi-a cumpărat un ceas de mână auriu
uite de ziua ta
a fost primul și ultimul dar și ultima oară când l-am mai văzut
acum rochia o poartă mezina
(10 iulie 2013)
025.538
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 208
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “niște rude .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14036277/niste-rudeComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OAPetru, pentru semnul de lectură, mă bucur că a fost un moment plăcut. onorată.
0
Petru D.