Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

în acea noapte

1 min lectură·
Mediu
știu că ningea, aproape că nasul meu făcea parte din sticla înrămată cât pentru un copil plăpând, fulgii săpau să ajungă la mine, eu eram o floare de aburi, mă deschideam dintr-odată spre curtea dispărută în alb cu toate acele urme de oameni, continuam să aștept, dinlăuntru neliniștea striga mamă mamă și eu o îngânam scriind cu buzele pe sticlă mamă mamă și mă priveam în lacrimile ei, acei frați acele surori venind spre mine cu niște chipuri lichide, cu brațe moi între care se închidea copilăria și toate acele lucruri neclare înlăuntru se găseau, iar eu vedeam umbre umbre și în fiecare câte o mamă iubitoare, îi șopteam animată mamă mamă dar erau numai fulgii care murmurau mamă mamă și pentru o clipă sufletul meu se legăna la un sân plin și cald și închipuit, mă lipeam și mai tare de geamul înflorit cu suflarea mea.
am tresărit când o voce înghețată mi-a spus mâine vei avea o mamă. au trecut atâția de mâine și nimeni nu a venit. doar gerul m-a atins, într-un fel, pe obraz.
(11. nov. 2011)
002.008
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
181
Citire
1 min
Versuri
3
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “în acea noapte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/13993397/in-acea-noapte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.