Poezie
părăsire de domiciliu
absolut toți
1 min lectură·
Mediu
toți bărbații din viața mea
m-au părăsit
fiecare cum a știut mai bine
tatăl nu s-a-nțeles cu mama
s-a mutat unde i s-a părut lui paradiziac
numai că mie mi-a frânt mândria aceea
când spui tatăl meu nu e ca nimeni
fratele s-a dus într-o călătorie
one way ticket
și de-atunci
gândul spre el trece prin icoana din perete
care plânge de mă ustură ochii
primul iubit zicea să las dracului școala
să fug cu el în lume
numai că lumea era prea îngrădită
mi-amintesc doar cozi interminabile
înghesuială șoapte pe la colț de stradă
noi cu tinerețea pe umeri
și cu multe iluzii prin buzunare
am decis să ne spunem adio
despicând soarta
soțul meșteșugea cruci la un schit
ascetul uitase de iubire
mi-am crescut singură copiii
când s-a întors eram doi străini
care nu știau nici cum să se privească
a decis să mă lase
pentru Dumnezeu!
iubitul meu nu știe cum să mă mai alinte
îi spun să plece
m-am obișnuit cu normalitatea
(23 iunie 2010 )
035
0
\"soțul mesteșugea cruci la un schit
ascetul uitase de iubire\"
Imagini frumoase în poemul tău, și ideea de abandon, de părăsire, este foarte bine conturată, ca o fatalitate. Îmi place și finalul în care chiar normalul este perceput ca o anormalitate. O părere. Cu prietenie, Ioan.