clișeu58: 21 spre 20

Septembrie sfâșiat de nori curge îmbibat de nostalgii. Numai ferestre lumea asta în care mințile noastre în atingere la un gând-lumină ar zgudui cosmosul și cioburi din ceea ce suntem ar pluti caleidoscopic în ochii tuturor. Nuanțe de toamnă abandonată de soare. Ra-zele lui s-au tăiat în mansarde, coroane, fibre de sticlă și betoane. Cineva, poate, le-a adunat și le-a dus la groapa de la marginea lumii. Ieri, nici nu ai fi anticipat... În încăperea festivă, dată pe full option, atmosfera se ocupă cu de toate. Îmi strecor, neștiut, această tinerețe cu distinse forme pe care nici să vrei nu le poți ignora. Rătăcesc ușor curioasă până la ultimul rând, dar nu zăresc nimic din ce m-ar interesa, așa că, găsesc un loc potrivit și mă așez între oameni ca într-un lan de grâu copt. Dinspre levantul vieții, Neptun se arată bucuros de oaspeți și, din jilțul lui ergonomic, tună câteva cuvinte de mare, mare primire într-un anotimp care-i deservește poftele. Nu știu de ce tăcerea este un ritual care impune atâta respect. Și face pereche cu câte un om. Pe mutește și eu, mă gândesc că, de multe ori, suntem singuri printre oameni. La fel ca și picurii care vin împreună, dar, în cădere, nimic nu-i înfrățește. Nici măcar spargerea în timpul și spațiul teluric. Valul de așteptare intră în reflux. Cineva tușește cu intenție, poate pentru un fel de compliment momentului. Începe speech-ul. Despre cum e să fii om. De cultură. Sala e plină, lanul de grâu foșnește. Omul acela, sufletistul, apare exaltat. Ne in(tro)duce în(tre) oameni. Cu fiecare cuvânt ne găsește câte un loc. Constatăm că suntem asemenea, nicio diferență. Respirăm la fel, aceleași tresăriri, bucurie comună. Pe scenă, se perindă artiști scoși din niște plicuri obișnuite. Cu nume obișnuite. Greutatea este în a-ți suporta truda creației. Și a-i mai pune și pe alții să o cântărească. Talentul nu are o unitate de măsură. Sau, nu s-a inventat un stas pentru el. Fiindcă el crește geometric proporțional cu evoluția universală. Aplauze. Mâini strânse, obraji rumeni și o stare de mulțumire acustică. Îmi vine rândul. De parcă nu mi-aș recunoaște numele, de parcă aștept să mă întrebe încă o dată dacă sunt. Prezentă! Urc, mi se înmânează diploma, cărțile, mapa de prezentare. O îmbrățișare. Două. O bătaie de inimă ca o bătaie de aripă deasupra aerului marin. Încă una și încă... Nici nu știu când am coborât spre a-mi relua locul. În drumul înapoi, Violetta mi-a prins mâna, ne-am adăugat bucuria una alteia. Nu știam că ne cunoaștem de-o viață! Mai încolo, alte două fete virtuale au devenit reale: Mihaela și Mihaela, una din Târgu-Secuiesc, cealaltă din Constanța. M-au felicitat, le-am zâmbit a înțelegere. Ne-am adunat brațele într-o roată de trei. Nu mi-a fost ușor să fiu acolo. Oare câți pași am făcut? Cât din zâmbetul meu îl datorez lumii? Þie?! Pentru a țese și mai tare vraja, tenorul din Moldova ne-a cântat o arie, atât cât să ne ținem respirația, filarmonic. Laurențiu, pe care mi l-a prezentat Dan, unul dintre componenții juriului, a citit câteva dintre poeziile sale. Și fabula cu care a câștigat un merituos loc pe podium. A fost un moment deosebit. Cuvintele acelea au făcut tăcerea să se lipească de pereți. Aerul devenise teatral. Într-un răstimp, maestrul de ceremonii ne-a ținut în levitație, deasupra normalului, cu tot soiul de epigrame și creații umoristice. L-am revăzut și reascultat și pe scriitorul Brumă. Un nume cât se poate de pliat pe vremea actuală. Am revăzut și CUC-ii. O parte dintre ei, desigur. Nu mi s-au părut deloc solitari. Dimpotrivă, unul dintre ei, ne-a trecut printr-o serie de sprinturi umoristice. Și aerul nostru părea, dintr-odată, mult mai glumeț. Ne-a lăsat conduși spre alții care s-au descoperit pentru noi ca valori culturale. La final, s-a citit din nou poezie. Una dintre cele premiate și care ne-a ținut în lanțuri poetice. Nu credeam că poți delimita o stare pură. Că poți să spui ea începe de aici. Și până aici. Și totuși, ieri, am fost în această stare de agregare. Azi plouă de rupe. Morocănoșii să regrete, oare, că aceste clipe s-au sfârșit atât de rapid?! (21 sept. 2012)