Oancea Sorin

Dacă doream ermetism, studiam ermetism, Ungaretti, Doinaș și câți necunoscuți. E ermetism in conținut dar nu e ermetism în formă. Codul este schița momentului fără a deveni polologhie, dicteu sau altele din sfera. Finalitatea este ieșirea din stare
fără a căuta extaz. Dacă cuiva îi va păsa de aceste textualizări vor fi căutate.
Mulțumesc, apreciez îndreptarea.

Cu drag, codurile textualizărilor sunt surde orice stil sau studii ar avea cititorul.
Mulțumesc, sinceritatea e principalul atu al bărbăției, cum să nu fiu onorat, chiar și pentru acest eșec în viziunea dumneavoastră.
Un pic de râs nu strică niciodată.
E loc pentru astfel de exprimări cum e loc pentru altele în literatură, la final e importantă explorarea, uneori ai nevoie de falsetto, alteori de accident că altfel rămâne automate de expresii.
Dacă ridicăm discuția de pertinență și valoare, sunt perfect în acord cu comentariul dumneavoastră, dar sincer să fim că poate cuiva îi naște o idee și fac din ciornă operă literară. Nu avem cum sa controlăm hazardul.

Măcar ați încercat tăcerea cu mintea Nu este evanescență ci mai degrabă valuri care se sparg în faleza înaltă amestecate cu spaima eroziunii, prăbușirii malului de sublimare.

Mulțumesc. Este o perspectivă din text bine analizată. Chapeau monsieur Rachieriu...

Discursul are reverberații de rugaciune laică. E o alipire între imagini aproape fotografice ce nu se îmbină decât într-un șuvoi de emoții contradictorii.Pentru mine discursul dumneavoastră poetic e o descoperire, îmi place siguranța, precizia vorbirii printre subiecte controversate.

mulțumesc pentru apreciere.
Inspirație și verb!

Vă mulțumesc, e o zi mai luminoasă. Referitor la cele observate presupun că precum ați observat am un stil ludic, reflexiv, (inconstant), datorat explorării lirice pe care mi-am propus-o.
Punctele dumneavoastră sunt pertinente dar aș reveni asupra pârâit -radia, cele două stări e clar că nu sunt complementare doar că pârâitul e fixarea semnalului e senzația găsirii frecvenței și radia este acordul și melodia care se prelungește. Imaginea oarecum e mai bine analizată de dumneavoastră recunosc că pentru text ar funcționa soluția pe care ați găsit-o
Plecăciune dnă Sorescu.

Domnule Petrea nici mie nu-mi plac textele lungi în poezie, aici e un hibrid, textualizez eșecul prezumtiv(la fel de tern ca orice amator).
Domnule Rachieriu aveți o abordare interesantă dar finalul e altul, în textualizarea asta, sper că se receptează un fior între disperare și îndepărtare, visul nu e escapism ci însăși cupola eului. Visul este persistența senzației de real. Se articulează bine starea de minte trează doar că varianta e un pic alta, nu realitatea obiectivă.
Vă mulțumesc, știu că textul are multe de rescris, pentru moment e ok așa.

aveți o scriitură sensibilă, imagologic textul e copt, Aveți 3 momente concise destul de triste și "sângeroase"
1. procesul desprinderii unei inimi în doi poli, două inimi inițiale, imaginea e clar despărțirea și țâșnirea sângelui, fapt ce oferă voltă în
2. zidul de percepție, intimitatea durerii, prin taină săngele șăngerează în ascuns imaginea suferinței rezolvată
3. sângele pietrificat în tumori, reprezentarea efemerități neputincioase.

Deși inițial textul dumneavoastră mi sa părut facil, recunosc intuiția chirurgicală a cuvintelor
Reverență

Puneam câte un plec în geam
Apoi deschideam consola
pe jocuri ambientale
Cel mai des am jucat banca
în parcul înroșit de frunze
întins pe canapea
cu gândul la iubire.

Cam așa aș încadra textul dumneavoastră în varianta for dummies
Forma plenară e frig și febră
frunze din Frunza cerului
patimă și liniștire
împăcare și război
Remarc tăcerea pe mormintele difuze,
și mă întreb ce e cuvântul de amurg.
Plecăciune, scuze și apreciere,
Visați, visați, visați striga manualul de fizică.
Spor domnule Petrea.

Mielul de sacrificiu adică egoul poetic e captat in tema morții literalmente și bântuit de aroganță postmodernistă de a fi prostit pe față și credul în același timp pentru că carnea nu e spirit și spiritul nu coace in cuptor. Apoi acest recurs blasfemiant la statura cristică a poeticului adaugă un dulce amar demn de orice simbolist.
Pe scurt o năzbâdie de idee ce mă duce cu gândul la căprioară lui Labiș vorbind către poet în timp ce plânge. Spleen maxim, nimic, nihil.

Eu când văd o sobă, un arzător, am două elemente plastice, foc și cenușă
Dumneavoastră intenționați deturnarea sensului obiectiv în stare de căldură, întâlnire.
Dat fiind simbolul sobei, recent în ultimul secol, aș transfigura cuvântul sobă în cameră, preluând ideea de camera caldă, încălzită pe care ați propus-o inițial.
caniculă-n sobe e o construcție f. inteligentă dar propun zâmbete-n cameră.
Cu drag

zâmbet în sobe, cam grav vers.

metanoia,
ultimele două versuri

:pe dinăuntru
până în măduva literei omega

două lacrimi de bucurie în taină.

singurătate+piatră=pasăre, un joc inocent cu firea picajului în mare.
pare mai degrabă aforism decât poezie, este jocul de umbre din cuvinte în care se împlinesc durerile femeii, la final rămâne un text despre scopul feminității, reverență.

O plecăciune tuturor pentru o clipă din lacrima de rouă.

Domnul doctor Pilat lasă între versuri bine închise, spleen-ul virozei și ni-l aruncă în vederea deciziei, pentru că mâinile lui nu pot fi umbrite de durerea asta.
Suav domnule Petrea. Spor!

Oarecum tern discursul sonetului se termina cu un vers remarcabil

:Păcatele sub Frunze ce-ntomnăm.
Cununia eului liric între profan și sacru, grobian și celest, carne și spirit, se derulează prea dureros și totuși aievea. Cred că excesele patetice scad candoarea sincerității dar împlinesc versul remarcat.
Spor și inspirație

1:...estetizează bunătatea care vrea să fie modelată de frumusețe.

2:...ateismul având rol pervertitor și care vede în sacrilegii forța de a te opune mersului umanității înspre metanoia.

1 pare a fi exprimat tautologic 2 e reflexiv. Contrastul dintre 1 și 2, în pofida contrastului din text 1 cu 0, descrie spectral textul.
Etica altruismului nu înțeleg de ce ar fi specială încât să fie analizată separat în text.
Pe scurt înțeleg că necesitatea eticii în viața oamenilor rezidă în capacitatea de a face față răului și implicit a-l elimina
E o discuție care trebuie dezvoltată de text. Spor și inspirație dle Rachieriu.

:prin stelele brumei se plimbă câte-o flacără și aprinde
e despre aprindere și despre lumină
asta fac stelele

:ca și cum ar porni o corabie nouă, tăindu-și loc până în marea îndepărtată, adu-ți aminte,
explică,
De ce, poate, trebuie ca femeia aceasta să iasă prin pădure

:râsete se aud de foarte departe
e despre trupșoare liniștite și râsete
pruncii se mai joacă
cu niște prune uscate și nuci
înfig mânuțele lor în pâine
o așteaptă
i-a luminat cu pântecul ei
și cu viața în care era mult și, deja, fericită

:pământul adică Terra e doar pământ grunjos și pădurea e un fel de Terra de pădure


Fragmentele astea mi se par neinteligibile, poate punctuația ar rezolva problemele.
Lirica textului e un fel de transă
apodictică, narațiunea se dezvoltă în interogație. Neprecizabilul de aici mă duce spre dada și Urmuz, e greoi de parcurs textul.
Sincere scuze dar nu găsesc firul roșu. Singurul element interesant este cine o fi Lea și ce caută acolo, prin pădure, cu lămpașul