Oancea Sorin

cam androgină singurătatea asta și totuși cam femeie
cam pofticioși însingurați
cam idilică
cam personificată și totuși misterioasă
cam alegorică și totuși neobservabilă

"Mi se întâmplă după un vis în care sunt toate grijile de față. Nu lipsește niciuna. Le număr ca să mai pot adormi. Dar ele sunt deșertice. Am buzele uscate de umblet printre."
până aici textul e reușit.
Aici se rupe și conflictul dezvoltat rămâne cumva în tensiune.
Teama adică anxietatea specific pentru sensul textului, poate fi valorificată la un pic de analiză fară teamă.
lumina de staniol alt punct cam greoi.
Întreg e un text reflexiv de excepție.

o dimineață oarecare/descrește cafeaua din ceașcă până la zaț și scriptura a devenit o broșură/ochiul minții e închis spre a vedea lăuntrul.
legat în emoție și plăcut la versuri
impresia este de consțiință de persoană, de parte din divin.
menirea ridicată la măsuri cerești.

numai de dragul cadenței cum ar suna asta
Frunzele se aruncă (cad) în gol
perforează spontan acest aer,
orți care petrec suflete peste podul:
"cine-o fi murit și unde?"
se prăpădește viața în mișcarea lor legănată.
de altfel formula pe care o dați poeziei este completă și nu merită modificată
reformularea pe care am dat-o primei strofe e pentru un limbaj alternativ, perfectibil.
aceiași pană poetică pe care o consider vânt de speranță, un mic amfitrion intuitiv în dezvoltarea limbajului propriu.

"zadarnic așez pe șevalet o pânză de păianjen", cutremurător, steagul alb în fața artei.
truda eului în discurs e tămăduitoare, un fel de căință.

Sunt doar curios dacă această poezie, monolog la persoana 1, explică o emoție sau expune o credință.
Referirea jucăușe la divin și personificările ambigui î-mi produc o bizară disforie extatică( cel puțin așa se poate spune).
Pe scurt un moment de ieșire din sine pe pilot automat.

esență de iubire în adolescență și tinerețe timpurie expusă într-o versificare pretențioasă.
propune aventura cazături îndoliate de lipsă de amor în spațiul iubitei devotate, feminin și elocvent.

Tulbarătoare, srisă ca un fel de prăpastie dar la floarea aia care moare se pierd primele două strofe.
Apoi grădinarul care deschide cartea e iar ambigu pentru mine.
Poezia în total are perspectivă religioasă și rezonează.
Succes, se poate fi adunată un pic pentru a deveni mai expresivă

foamea-n sete și setea în foame adică apa în nutreț și nutrețul în apă. Aș încerca alte senzații mai spre olfactiv. E vag să pui mîncarea și apa ca alternative care se înlocuiesc, metaforic e prea visceral. Intenția însa e de despot asupra simțurilor, exprimarea libertații în captivitate.
aș pune o astfel de poezie la nivel de schiță pentru ceva mai expresiv.