nu mă lăsa

plouă cu sentimente de octombrie

peste trupul timpului ce mă fugărește

spre rece

să mă lovească de brazdele deschise

pentru a prinde o picătură de apă

așa cum a fost scrisă

o sentință

adeseori m-am oprit în miezul amintirilor

să pot înțelege

de ce am putut alerga prin întuneric

când sub cerul tău era lumină

nu mai pot întoarce roata în punctul de plecare

tu nu mai ești cumpăna mea

din fântâna cu ghizduri din piatră

undeva atât de departe

te rog nu mă lăsa

așteaptă

zadarnic așez pe șevalet o pânză de păianjen

ea trece dincolo de tine

nu pot să țin în loc pământul

să nu se mai rotească

ce-i drept

cu mintea încă mai opresc iubirile plânse

pentru tine viață verde

aleasă.

Comentarii (3)