Umbrele îl urmaseră în Iași. Profilate pe pereții magazinelor, pe pavimentul ud, pe cărțile cu care lucra. Încercă să le faca față, lucra cu încăpățânare, când nu mai putea mergea și se îmbăta în
“Nu merg. Nu mă interesează operele tale de caritate și cât de bună ești tu cu oamenii. Nu merg.” Cosmin stătea întins pe pat, cu pumnii strânși într-un act de îndărătnicie infantilă,
Sunt melcul sforăitor care cutreieră Everestul
În căutare de picior.
Cefalopod întârziat,
Cu ritmuri și sunete de Don Quihote ecvestru
De aerul munților mi-a răgușit vocea
Dar strig grijuliu
Vârsta acestui copac
Se numără după frunze
E un joc lasciv și feeric
Dat în grijă drumului către moarte.
Cântecul acestei sirene
Îl auzi doar cu ochii închiși
Cu mâinile ridicate spre
În seara asta clovnul
S-ar vrea întors acasă
Râsetele-i umplu
Urechi și suflet...toate
Până-n adânc, străfund
Străfulgerări de rânjet
Înnăbușite-n ochii
Nevăzători-închiși
Sub masca
Vechi prieten de beții nocturne
Timpul și-a reluat măsura.
Arhaică, din doi în doi, din trei în trei
Măsoară în scări diferite și fecunde
Născut, copil murdar, urât, cu două capete
S-a rupt firul paianjenului
Și am căzut, și-am uitat unde cad.
Tu nu erai decât o mare Absență.
S-a rupt firul paianjenului
Și ți-am uitat numele:
Și-a fost seară, și-a fost dimineață…
Linie lângă linie lângă linie
Viața mea-o linie
Ca-ntâiul vis al facerii
O primă monadă
Albastră, cu ferestre
Închise ferm, să nu intre vântul
Până la patul bolnav al sufletului
Ce rost are sa-ți pierzi vederea
În întuneric?
Cu vântul te căutam, cu zbucium
Cu aripa întinsă, bolnavă și trecută
Ruptă în acel zbor de care nu am știut
Și dor mi-era de netrăitul
Trecea un cetaceu doi cetacei trei cetacee
Cetacee treceau prin mijlocul
Orașului de sticlă
Sau din porțelan chinezesc
Miniatural
Magistral trecutul trecea
Privirea mea adâncită o regăseam
în tine
Te căutam în umbrele lăsate de noapte
Șă-și joace dorul pe pereți
Te înțelegeam în frunzele toamnei
De ce putrede?
În florile de ghiață, în
Întâi de toate se mută calul
Un nechezat ușor, o azvârlitură de sunet
Un blestem fără echivoc,
O odaie prea plină de gutui
Alb-astre
Apoi mutăm, alambicat, nebunii.
Nebunii în faptul serii,
Tăceam petrecând
Liniștea pe suind-coborând, pe stând
Lângă foc m-aș fi așezat, dar focul
Pierise, ascuns de nu-știu-cine nu-știu-când
Priveam molcom Nespusul cum urca
Până ce nespus mi-a fost
OS