Oana Popescu

are o melancolie discreta poezia ta.

uite o varianta:

dimineti la marginea oceanului
construite cu grija
zumzet, pasari si pasii mei
ciolane tarate prin nisip

noaptea zaresc in somn
balconul casei tale
o privire pe furis si aceleasi fete straine
care se destrama

Sunt prea multe cuvinte mari precum: certitudine, viata, moarte, clipa, niciodata.De asemenea asocierea zmeu de hartie si verbul a pluti in versuri succesive, rima facila/nepotrivita din ultima strofa si in general poezia asta cu accente filosfice bazandu-se in pricipal pe concepte tinde sa rateze tocmai esentialul

eu o vad asa:

te am vazut singur
atarnand de lumina galbena
un cerc de asfalt in jurul tau

esti un punct de densitate maxima
orizontul se supune regulii tale

vorbele au o traiectorie curbata
fibrele de curent se indoaie
si oamenii privesc

nicio vorba
ninge incet
langa trunchi pamantul se aude huruind

parca e un text mai bun decat altele citite de mine in pagina ta
ai logica si se vede o imbunatatire la nivel imagistic
ce mi se pare mie ca nu merge aici este titlul, cliseul asta : \"glasul amintirii\" si \"dansau picioare intortocheate\" care nu prea stiu ce vrea sa zica, in rest mi se pare chiar bine

mie textul tau imi da senzatia de dezorganizare, de ceva instabil, urmand mai multe trasee simultan, care se impleteste uneori admirabil alteori in mod nefericit.
E ca si cum ai scris deodata tot ce ti trece prin cap, fara filtru care sa netezeasca, sa rafineze scrierea; pana si pseudovulgaritatea textului e cumva stangace.
E intr adevar un text seducator in mod paradoxal fiindca se naste dintr un impuls autentic si asta instinctiv da o marca de prospectime poeziei insa sunt multe structuri inerte care nu pica bine in ansamblu cum ar fi imaginea cu blugii rupti, plusatul cu trei morti pe masa, batista alba din prima strofa, interogatia aia tanguitoare cu \"ma moare\", \"ma doare\", instinctul de a canta treceti batalioane romane carpatii etc...oriunde si oricum, apropo imaginea cu mitraliera imi aduce aminte de o piesa de teatru vazuta de curand in care unul dintre actori(criminal platit in piesa respectiva- se opreste in timpul actului 2 si indreapta mitraliera spre public si zice: vedeti ce periculos e sa veniti la teatru:))) asa si cu textul tau.
In fine una peste alta ca sa scurtez nu mi a displacut insa cred ca ar avea mai multe de spus daca ai mai lucra la el.

E un poem linistitor si simplu.
Cred ca fara primul vers al strofei trei poezia ar avea mai multa muzicalitate(respectiv poema lui blaga din care cad lacrimi), finalul mi se pare ok mai ales versurile finale.

da...cred:)
fiindca este f autentic poemul

chiar le ai zis ca te cheama cresus:)) ?

imi place tonul general al poemului, vocea din spatele lui si tendinta minimalista. Nu mi se pare adecvat inceputul mistic, plaseaza totul sub semnul intrebarii si saraceste cumva la nivel imagistic textul(dumnezeu e un concept imens, prea vag, implacabil),din punctul meu de vedere creaza un haos al amplasarii temporale si nici finalul care cred ca ar fi fost ok daca s ar fi terminat dupa verbul a preface( transformarea in oameni a oricarui lucru atins este la fel de imprecisa). Penultima strofa mi se pare cea mai reusita fiind si cea mai intensa. :)

E un poem sensibil.
Primele doua strofe controleaza bine directia impusa intregului.
Imi place atmosfera poemului si tonul usor detasat si vag melancolic.

Cred ca este binevenita conversia spre realism a scrierii tale.
Un pic cam prea descriptiv pe alocuri poemul reuseste insa sa transmita emotii numeroase si diverse.E ca o trecere in revista foarte detaliata si foarte reusita a unui amalgam de senzatii si imagini.Finalul este foarte bun.

Textul trebuia introdus la personale sau presa. Este mai degraba un punct de vedere jurnalistic(adica o sinteza a tot ce s-a zis pe canalele de stiri pana la momentul actual), nu o poezie.
Autorul nu prezinta o opinie personala asupra evenimentului, ci propaga cultura maselor(amatoare de scandaluri si senzational) si desigur alege varianta cea mai usoara aratand cu degetul, gasind vinovati pentru neregulile unor sisteme care pornesc(si eventual pot fi modificate) numai prin schimbarea mentalitatilor tuturor categoriilor socialelor.
Cred ca inainte de a imbratisa o idee ar trebui trecuta de sute de ori prin filtrul personal si ar trebui asumata numai in cazul cunoasterii temeinice a situatiei in cauza.

Pana la interesectie am vorbit cu retinere
nu suntem vipuri nici amici cu toti soferii de taxi
gheata pe fracturile luminii
si noaptea ca o imensa sala de spital
adorm desi nu esti aici
jumatate de vis ma aneseteziaza
o cafea amara
la inceputul unei zile ca oglinda

Asta as pastra eu.

Mi se pare ca exista o fractura intre cele doua strofe.
In prima exista o analogie ceva gen barbat=ruj(sau poate ma insel) idee care nu mai este continuata in strofa 2.
Este prea brusca trecerea(desi de fac referiri la ideea centrala si la titlu si acolo:\"rujul\", \"buzele ei mari te acopera\").
Cred ca ai ales sa redai prin strofa 2 un fel de revolta impotriva superficialitatii feminine( pare o faza gen Blonda de la drept), o superficialitate in fata careia capitulezi la sfarsit.
Textul trece prin prea multe schimbari de ritm, etape contradictorii, idei abandonate la jumatatea drumului deci per total o lipsa de omgenitate in opinia mea care da un aspect entropic intregului.
Oricum per total e de apreciat stilul alert in care curge poemul.

Poemul emana un aer frumos de melancolie.
Nu are nevoie de talc, de cuvinte pompoase ca sa redea firesc un sentiment.
Lexicul utilizat de tine (destul de comun uneori:\"barba aspra\", \"imbratisari din copilarie\",\"drumuri nesfarsite\",\"ochii albastri senini\") este unul natural, necautat, mulat bine pe tipul asta de sensibilitate poetica.
In afara de titlu care mi se pare mult prea generic si de abundenta adjectivelor textul transmite destul de mult.

Intr-o zi vom cadea
si vesmintele isi vor recapata culoarea
la piept o batista alba
plina de lacrimi
ne va atinge ochii si vom vedea
totul sau aproape nimic
o realitate cruda
salbatica


parul tau lung va acoperi lumea
si tamplele mele mirosind a praf de pusca

vom sti sa atingem
vom cunoaste tandretea
si nebunia sangelui

Felicitari celor doi autori! Va doresc succes si multe realizari!

E un poem frumos cu o muzicalitate aparte, insa poate ar trebui reformulate expresii de genul:\"imensitatea clipei\",\"noi ne hi ne ho ne hu\",\"ni se zbătea al treilea ochi\".
Finalul cred ca ar mai trebui lucrat.
Cel mai mult mi-a placut prima strofa.

Imi place titlul, dar e oarecum fara legatura cu restul textului.
Poemul pierde din forta pe la mijloc datorita unor imagini destul de banale(\"apa nu curgea
apa nu se oprea
unde dracului e apa
de spaimă am început să vorbesc
apoi am luat săpunul
m-am frecat cu el
avea pielea mea
am vorbit și mai mult\")
Finalul e bun. Are multa ironie.

Felicitari castigatorului si tuturor participantilor!

si, bineinteles nu in ultimul rand, felicitari pentru organizarea acestui concurs!

Esenta acestei poezii mizeaza pe simtul olfactiv(si vizual cateodata) care ar trebui sa comunice cititorului abstractul si maretia clipelor traite langa persoana cealalta/consumarea unor actiuni fizice etc.
Problema insa este faptul ca langa imaginile cu tenta carnala ca sa le numesc asa(\"cum îi miros subsuorile/cum îi miroase pântecul\")asocierea cu mirosul crizantemelor vine fix ca nuca in perete, plus ca mai sunt cateva imagini destul de facile gen:\"m-a săgetat cu săgețile privirilor sale verzui\",\"dintre frunzele foșnitoare\",\"cutia ei cu nimicuri\",\"m-a cules apoi toamna lin\".
Dar dincolo de asta textul are un carcater ludic, cu un fel de inocenta nedisimulata, cu o cursivitate buna, care ma lasa totusi cu un sentiment placut.