În tine, în mine, în noi,
Nu curge sânge, ci noroi
Ãștia nu-s mușchi,
Sunt rădăcini
Ãstea nu-s degete,
Doar spini…
Eu nu sunt om,
Nici tu !
Noi nu
Avem ceva de dat
Suntem
Arde-mă în tine
Fântână nesecată
A întrebărilor
Scuipă-mă în față, viață!
Trezește-mă
Scutură-mă de iluzii
Și aruncă-mă în neant
Fă-mă pulbere de stele
Uită-mă acolo, sus
Sau
Puțin…cu puțin…
Face mult…
Să mă mai opresc
Să zâmbesc ?
Să trec…
Să uit…
Să plec ?
Să las…
Să dau...
Să pot să iau…
Să pot…
Nu mai pot.
Nu mai vreau.
Nu mai sunt.
Am dispărut.
Pe masă,o poezie
Ca un cotor de măr
Muscată până la ultima vocală
Stă oxidată, în așteptarea
Unui nou cititor…
Deja e iarnă…
Iar timpul merelor
A trecut demult.
Aruncată în
Crâmpeiuri de lumină din puf
Răsar ca bețe chinezesti ce spintecă
Laptele cu ciocolată
Din farfuria marelui creator
În care moarte plutesc visele omenirii
Înghițite pe nesimțite
De gâtul
Pentru tine…
Pentru tine…
Simt că soarele ar trebui să înghete.
Stelele ar trebui să plângă,
Florile din glastră să se frângă,
Iar viața să fie fără de sfârșit…
Pentru mine…
Nu ar mai
În mintea mea se creeaza
Scena unei crime perfecte
Canibalismul...o moarte înceata
Si arma celui mai fin criminal
Sa vezi cum în ochii victimei
Se prelinge ultima picatura de viata
Sa auzi
Părticica asta…
E din mine.
Acum e a ta…
Gândurile astea…
Sunt ale mele.
Acum sunt ale tale…
Strigătul ăsta…
Era al meu.
Acum e al tău…
Lacrimile astea…
Erau ale mele.
Acum sunt ale
Am fost, ai fost, a fost, ați fost, au fost…
Eram, erai, era, erați, erau…
Sunt, ești, este, suntem, sunteți, sunt…
Voi fi, vei fi, va fi, veti fi, vor fi…
…Fără de-nțeles.
Camera goală.
Aer imobil.
Umbra unei siluete cântând la pian.
O țigară fumegândă.
Zâmbet fals.
Mobila scorburoasă, veche, pe un mic covoraș verde, aspru.
Timpul se oprește. Viața moare pentru o clipă. Scena e plină de actori înmărmuriți, cu venele umflate până la refuz de sângele în clocot. Vene care sunt gata să explodeze și să păteze într-o
Aud doar ticăitul obsesiv al ceasului.
Totul se îneacă în absurd...
Și e noapte.
De ce nu mai aud nimic?
S-a oprit oare viața mea?
Sau e doar… timpul?
Care face un scurt popas
Între mine și
Dintotdeauna am intâmpinat o problemă în a mă regăsi pe mine insămi. Am avut curiozitatea de a-mi diseca gândurile în mod algoritmic. Cantitatea de sânge ce se scurge din gândurile mele este atât
…și simt că sunt atât de departe de voi…atât de departe de viață…departe de mine și de tot ceea simt aproape…ascult infinitezimala distanta care mă desparte de propriul „eu”. Ma găsesc aproape și
privesc profund. descompun. adun algoritmi. combin.
DE CE? - Nu știu! Poate doar ca să treacă timpul.
…și toate acestea au fost deja scrise…gândite…analizate…privite profund…descompuse…combinate.
Gândul mi-a rămas fix
La o floare spartă.
Un trandafir carbonizat,
Ce și-a dat demult ultima suflare,
Strivit între două inimi de plastic
Ce bat în același ritm nimicitor…
Un caiet învelit
Stau în pat și simt cum cerul greu cade pe mine,
Mă păteaza cu albastrul pur…
Însă eu rămân la fel de rece.
Mai rece decât marmura…
Îmi analizez gândurile
Împrăștiate în mii de silabe fără
