Oglinda e o ipocrită !...

…și simt că sunt atât de departe de voi…atât de departe de viață…departe de mine și de tot ceea simt aproape…ascult infinitezimala distanta care mă desparte de propriul „eu”. Ma găsesc aproape și totuși atât de departe de…tot. …am devenit, printr-o strategie aplicată greșit, prizoniera propriilor gânduri. …din când in când mă uit în oglindă.Urăsc reflecția atât de clară… e ca și cum oglinda mi-ar împrumuta particulele pentru a se identifica…câta prefăcătorie…oglinda e o ipocrită! …nimeni nu ne-a dăruit o reflexie în care să se vadă adevărata persoană…cu gânduri și sentimente… De ce? Pentru că dacă ar fi existat așa ceva, ne-am speria unii de alții…și chiar de noi înșine.