Vomitive

În mintea mea se creeaza Scena unei crime perfecte Canibalismul...o moarte înceata Si arma celui mai fin criminal Sa vezi cum în ochii victimei Se prelinge ultima picatura de viata Sa auzi tremurul suflului încalzit doar de bataile haotice Ale inimii... Sa îi simti cu fiecare secunda Muschii ce se frang In încordari spasmatice Oasele albe, sidefate si atat de fine Ce ies la iveala de sub carnea rosiatica Din care sangele tasneste Ca si lichidul unei seringi... Sa mori nevinovat...o victima inocenta a unui carnaj infaptuit intr-o noapte in care luna si stelele par a fi complicii crimei...nici o urma...doar bucati de viata rupte din cel mai neinsemnat om..care esti tu! hipnotizat de existenta tulbure a fiintei tale, tresari la cea mai mica atingere a mortii...insesizabil, te stingi inecandu-te in propriul sange si scarbit de grotescul peisajului parca rupt din infern...norii cenusii ce se lasa apasa cu o putere infernala si tot ce ti-ai dori in acel moment e ca cineva sa iti fie alaturi...ai indepartat si cea mai umila urma de sociabilitate si ai inlocuit-o cu o tacere de fier, care credeai ca te va salva si acum ea e tot ce ti-a mai ramas...tu, tacerea , norii si..moartea...complicitatea noptii care altadata te scapa de primejdii..acum pare ca vrea sa te scape de viata...esti atat de aproape de cortina...cortina rosie..de catifea...si esti scarbit de tot...in cele din urma...speri ca cineva iti va descopri trupul neinsufletit...te gandesti cu scepticismul tipic...daca, dupa moartea ta, cineva va putea mima macar o lacrima in coltul ochiului...nu conteaza cat de ipocrita e scena pe care ti-o imaginezi sau persoana care va face intocmai...ai nevoie doar de imortalizarea acelui moment...pentru tine, pentru linistea ta...pentru a putea muri...