Poezii

În tine, în mine, în noi, Nu curge sânge, ci noroi Ãștia nu-s mușchi, Sunt rădăcini Ãstea nu-s degete, Doar spini… Eu nu sunt om, Nici tu ! Noi nu Avem ceva de dat Suntem

Arde-mă în tine Fântână nesecată A întrebărilor Scuipă-mă în față, viață! Trezește-mă Scutură-mă de iluzii Și aruncă-mă în neant Fă-mă pulbere de stele Uită-mă acolo, sus Sau

Puțin…cu puțin… Face mult… Să mă mai opresc Să zâmbesc ? Să trec… Să uit… Să plec ? Să las… Să dau... Să pot să iau… Să pot… Nu mai pot. Nu mai vreau. Nu mai sunt. Am dispărut.

Pe masă,o poezie Ca un cotor de măr Muscată până la ultima vocală Stă oxidată, în așteptarea Unui nou cititor… Deja e iarnă… Iar timpul merelor A trecut demult. Aruncată în

Crâmpeiuri de lumină din puf Răsar ca bețe chinezesti ce spintecă Laptele cu ciocolată Din farfuria marelui creator În care moarte plutesc visele omenirii Înghițite pe nesimțite De gâtul

Pentru tine… Pentru tine… Simt că soarele ar trebui să înghete. Stelele ar trebui să plângă, Florile din glastră să se frângă, Iar viața să fie fără de sfârșit… Pentru mine… Nu ar mai

Părticica asta… E din mine. Acum e a ta… Gândurile astea… Sunt ale mele. Acum sunt ale tale… Strigătul ăsta… Era al meu. Acum e al tău… Lacrimile astea… Erau ale mele. Acum sunt ale

Am fost, ai fost, a fost, ați fost, au fost… Eram, erai, era, erați, erau… Sunt, ești, este, suntem, sunteți, sunt… Voi fi, vei fi, va fi, veti fi, vor fi… …Fără de-nțeles.

Aud doar ticăitul obsesiv al ceasului. Totul se îneacă în absurd... Și e noapte. De ce nu mai aud nimic? S-a oprit oare viața mea? Sau e doar… timpul? Care face un scurt popas Între mine și

Gândul mi-a rămas fix La o floare spartă. Un trandafir carbonizat, Ce și-a dat demult ultima suflare, Strivit între două inimi de plastic Ce bat în același ritm nimicitor… Un caiet învelit

Stau în pat și simt cum cerul greu cade pe mine, Mă păteaza cu albastrul pur… Însă eu rămân la fel de rece. Mai rece decât marmura… Îmi analizez gândurile Împrăștiate în mii de silabe fără