Nuta Craciun

Petru

in incercarile eului de a recupera imaginea pusa la zid,
nu ma adancesc in golul din inima, ci ma caut in varful lunii… asa fac primul pas spre vazduh, urmatorii sper sa vina de la sine:)
multumesc pentru pauza pe care ai luat-o de la invatat!

Maria

as vrea sa fiu la inaltimea gestului tau, multumesc!
uneori in locurile goale din launtrul nostru asezam cuvinte, vine cineva, repara spaimele, aduce cerul deasupra, clipa ne aduna din inertie si ... buzele se indulcesc a zambet.
intorc acum clepsidra desi ma simt putin nedemna ...

Li

multumesc Li, si eu astept ora aceea si inca mai sper...
vezi tu asa mi-ar placea, sa vina unii din artileria grea a site-ului si sa arate cu degetul ce nu e bine, atunci as sti exact in ce directie sa sap,
iar daca un singur vers ar rezista... m-as simti bine sa stiu.
acum ca imi sesizezi de titlu... o sa vad ce gasesc

cu prietenie
anana

multumesc de sugestie!
daca tu crezi ca o sa reusesc, incep sa cred si eu... uneori avem nevoie de atat de putin ca sa putem merge inainte; ce fac insa cu zadarnicia... si cu indulcirea buzelor? ai si pentru asta o sugestie:))
Anana

la linistile si nelinistile tale, evocate cu atata sinceritate, nu e loc de cuvinte , eu stiu: despre ceea ce nu se poate vorbi e mai bine sa se taca, de aceea am sa-ti trimit doar tacerea aceasta adanca cat o iubire
adevarata…
cine esti? esti doar un om deosebit, ce nu uita … iar iertarea nu-si are locul cand nu ai gresit cu nimic plecand sa te traiesti pe tine, intoarcerea printre cei de care ti-a fost dor, e cea mai frumoasa intamplare…
fii binevenit!

cu sinceritate, dor si apreciere
Anana

sunt lucrurile in care ne transformam existenta, unindu-ne cu Dumnezeu...
multumesc pentru intelegerea de dincolo de cuvinte... am vazut si clatinarea din cap si informulabilul esential si adevarul meu pe care tu l-ai perceput si puntea peste abis pentru a atinge o parte din tine insuti, dincolo de spatiu si timp...
cu mult drag
anana

Cristina,

linistea aceasta sa n-o cauti in adancuri, ca o sa dai de vulcan:)
dar ma bucur ca vezi lumina aceea care sta drept dupa inlaturarea schelelor, vezi tu acel firicel de lumina, ma ajuta sa-mi plimb viata pe meleaguri necunoscute si sa rezist acestei ingropaciuni zilnice...
multumesc de trecerile tale

Ioan

da sunt o femeie libera, atat de libera ca uneori libertatea aceasta imi atarna atat de greu... tu ai desprins de altfel si pustiul de deasupra capului si clatinarea lumii si cuvintekle lui Exupery...
ar mai fi de mentionat ca „cel mai frumos idol exista” atunci cand cineva iubeste in tine, cel mai frumos idol poate fi un „cuvant” uitat pe amintiri, ramas sa respire aerul acesta...

iti sunt recunoscatoare de cuvinte!

Elena

mi-e atat de dor de genul asta de evenimente, candva nelipsite
din viata mea, din pacate acum pot doar sa rememorez amintiri,
din vremurile acelea si sa-mi pictez singuratatea si linistea cu cuvintele pe care le am la indemana.
candva, o sa vorbim pe indelete de toate acestea, iti promit
iti multumesc, trecerea ta aduce optimism

George

despre ochiul mort care se crede viu, nu stiu cat conteaza explicatia
mea: este chiar senzatia aceea de mort in viata, cand lucrurile se deruleaza singure, fara participarea ta directa, fara implicare, cand tu nu trebuie decat sa respecti traiectoria unei rutine ...
uneori iubeste cineva in tine, atunci lucrurile din jur au importanta,
tot ce-ai cladit rezista, cand vorbesc despre mine ma refer doar la jumatatea aceea care reuseste sa se sustraga mortii de fiecare zi,
e poate simplu doar pentru mine... daca imi lasi un email iti explic.
cu prietenie

Valeriu, atat de putin le trebuie castravetilor ca sa creasca? nici tu sapat, nici tu udat?
pare simplu... dar daca nu ai timp de pus muraturi? :))

mi-a placut, e pe masura umorului tau!
Anana

cu degete asteptand atingerea,
obraji regasiti, memoria degetelor intacta

un poem caracteristic, cuvinte simple cu inteles adanc

cu pretuire
anana

inchin si eu un pahar in cinstea ta, Li!
sa-ti fie cuvintele mereu aproape, sa-ti infloreasca
pasii mersul timpului, sa fii mereu inconjurata de prieteni,
iar anii tai sa se numere, intotdeauna cu sanatate !

cu drag drag anana

frumoase cuvinte ai scris Petru, deosebit gestul tau!

ti-ai imbracat bataile inimii, in camasa unui timp iluzoriu…
nu secundele fac sa creasca aripile,nici sperantele
din buzunarul drept, aripile cresc singure (cu toate fermoarele inchise) atunci cand crezi in ele.

mi-a placut poezia ta, te simt mai sigur pe cuvinte,
poate ti-as sugera sa incerci sa renunti la “si”:

“număr secundele din buzunarul stâng închid fermoarul
să nu prindă aripi
să zboare efemeridele
zdrăngănesc speranțele din buzunarul drept
le înșir în palmă
ah, doar astăzi voi putea trăi din ele”

sa-ti ajunga sperantele, pentru toate zilele timpului tau!
cu drag anana

cel ce stie cauta apa in inima pietrei, nu va muri de sete, va sapa singur fantana, da, asta era ideea, multumesc de cuvintele tale, noapte buna si tie.

Florian Silisteanu

noi femeile, stimate mestere, nu lasam niciodata slefuitorul
pe mana barbatului, fantana dintre coaste are pietrele ei,
cel ce slefuieste stie…
iar la cratita poemului stam, tot din drag de slefuit… poezia este o lume, drumul spre ea flamanzeste, poemul infometat sapa dinspre inima inspre vazduh…
sunt onorata de vizita d-voastra!

Dorin Cozan

sap... spune-mi in ce directie?
inteleg ca mai e de sapat, m-ar fi ajutat sa fii mai explicit... sau „arsita” e de bine?
vezi tu, lumea e impartita: unii sunt poeti, ceilalti doar oameni care scriu.

Elena
ma bucur ca ai venit tu prima; si eu te citesc si ma bucur ca existi,
e nevoie de oameni ca tine. iti multumesc!

“m-am ascuns intr-un ochi
care seamana cu o pasare”

multumesc de versuri si de de cuvintele tale, e nemaipomenit
sa te-ntorci tarziu, obosita … si sa gasesti asa o surpriza.
frumoase cuvintele despre fantani si inimi, le voi pastra
aproape de inima, multumesc!

toate cele bune, primeste respectul si aprecierea mea
Anana

imi place desigur, multumesc… Calin Simirghitan hmm…
mi-amintesc ca publica pe site candva, il citeam cu placere… trebuie sa il caut, poate ma ajuti!

Cristina
si eu cred ca poezia in general are deschiderea spre inalt… are propria sa interioritate si aceea maretie a unui sentiment venit anume… aici am putea intra in condradictie cu o buna parte din restul lumii:)
despre ramanerea in coastele timpului… cred ca depinde, nu tot ce scriem dainuie in timp, ne multumim insa cu bucuria ca undeva candva, cuvintele noastre au avut rezonante in alte inimi…
iti multumesc de trecerea ta constanta

Raluca
multumesc de privirea furisa pe aceasta fereastra…
cel ce vrea sa vada, sapa singur fantana, rasplata ar putea fi …
gandul tau insetat, a gasit apa?

Victoria
a ajuns la mine gandul tau bun, multumesc!
tu stii, miscarea de slefuire a pietrei, e cantecul acela pe care il auzi cand scrii… atunci se aduna ciorchine cuvintele, te nasti...

cu drag
Anana

Mariana,
multumesc, sunt versurile de la care am plecat,
aici si mie imi place… doar ca intotdeauna cand termin de scris un poem, simt acelasi lucru: ca este loc de mai bine!
sper sa fie de bine:)

Nicoleta
ai sesizat aceea inima invizibila …
cand cream dam viata, apoi el poemul, pleaca singur in lume; uneori se poticneste, cade, alteori se tine drept de la nastere, depinde … ce ursitoare a avut:)
multumesc de aprecieri!

Pasa
ma onoreaza cuvintele tale, ma bucur ca ai desprins sensuri…
esti modest, stiu ca poti face cuvintele sa vorbeasca pe intelesul tuturor, mi-ai demonstat-o si altadata, si-ti sunt recunoscatoare…
crede-ma, m-ar ajuta un comentariu critic, ti-amintesti ca am mai vorbit despre asta candva… stiu, simt ca ceva ii lipseste acestui poem … daca sesizezi ceva, ajuta-ma!
cu prietenie
Anana

am tras cu ochiul la biografie… de apreciat modestia ta,
scrii bine Ramona, imi place subtilul versurilor tale,
cel care vine de departe aduce vantul, dar si vulcanul…

cu drag
Anana

am citit poemele tale eseu. am ramas cu gustul eternitatii pe buze...
timpul meu s-a oprit la semafor. la fel visul acela ca o taina
a existentei. verde! trec dincolo de mine pe taramul unde se naste
speranta. in jur o emotie si asfaltul... lacrimile dizolva timpul.
nimicul tace cu cuvintele tale...

cred ca povestea semaforului este originala, dar dincolo de povestea
asta, spusa frumos... e nevoie (cred) de mai multa adancime ...

e parerea mea sincera, detaseaza-te putin de texte si revino,
o sa poti realiza mai mult,sunt sigura!

cu sinceritate
Anana

ar fi o dovada ca interioarele noastre seamana...

Nicoleta, ce-am scris eu e de fapt inspirat din versurile tale si numai din versurile, eu nu am decat meritul de a
fi aranjat cuvintele tale... as fi onorata daca tu ai simti la fel.

cu acelasi drag

cum adica, povestea tirfelor tale, Gelu?
speram sa nu se refere la femei, pentru ca oricum am lua-o...
nu suna bine, daca tarfele astea ar fi fost... gandurile, sau altceva ...
si de ce fruntea ta „de diavol”?
e un poem incarcat, parca prea incarcat de simboluri, care
trimit in toate partile, nu pot desprinde clar mesajul, e ceva ce vine
din primordial, ca o trecere in revista a pacatelor tale, care vin
dinspre femei sau dinspre singuratate... de fapt tu pomenesti de un
„mesaj nedeslusit”, eu inteleg ca nu ti-e foarte clar rostul pe acest pamant, incertitudinile nasc alte incertitudini, intrebari fara raspuns atarnand in ochiul streangului....
imi place acest slalom printre contradictii, dar „femeia ca animal urban\" suna... nu stiu parca prea dur,
de fapt tu scrii mereu despre femeile din viata ta (?)ca despre „amante de ocazie”, scrii despre „sentimentele lor frivole”... si uite cum dincolo de texte, se desluseste imaginea celui care scrie, care hai sa recunosc poate fi eronata...
o sa mai trec, poate haloul ia forma haloului:))

Anana