Nuta Craciun

Exista o nevoie imperioasa a omului de a se confesa (asa cum exista nevoia de a te agata de superstitii). Povestind incerci sa pui de acord adevarul tau, cu adevarul lumii, incerci sa intinzi punti intre tine si ceilalti.
A povesti inseamna, asa cum se arata aici, a imblanzi realitatea in care traiesti, a te obisnui cu ea, a o adapta sau a te adapta.
Cand povestesti despre tine o faci si pentru a te cunoaste mai bine, evocand secvente din viata ta cu voce tare, revezi si adevarul in care ai crezut si poti testa astfel, cat din el rezista in fata celui care asculta.
In general povestind, vrei de fapt sa treci mai departe, iar cel ce asculta, are rolul echilibrului pe care il cauti, de aceea alegi pentru asta persoane puternice, in rationamentul carora crezi.
Nu stiu cat conteaza, cum povestesti. Se spune aici ca: „Cine nu știe să povestească, nu consimte să o facă, nu simte nevoia imperioasă de a găsi pe cineva care să-l asculte” . Eu as spune ca, cine nu stie sa povesteasca, nu inseamna neaparat ca nu vrea sa faca asta, poate doar nu detine arta povestirii si atunci tace, „răminind un monstru neînțeles”, nu care nu dorește să fie înțeles. Nu crezi ca e ceva cu neputinta asta, de a te povesti?
Sau poate, tu esti singurul vinovat ca nu poti face asta?

iti multumesc pentru surpriza,
ma simt bine sa te stiu pe-aproape...

anana

Vera

mie ultima strofa mi s-a parut mai fireasca, e de fapt
ideea aceea conform careia santem doar figurine manuite
de destin, asteptam reactii la versul cu \"marul cunoasterii\"
care recunoc suna putin bombastic...
dar iti multumesc ca imi spui cum ajunge la tine versul meu,
iar \"dintre\" este intr-adevar cuvantul nelalocul
lui pe care nu l-am putut inlocui, nici mie nu-mi suna bine.

iti multumesc te astept oricand, ma ajuta parerile tale

cu drag
anana

Ramona

tu stii despre pacatul cunoasterii ascunse in mar:)
iti multumesc de cuvinte, conteaza mult pentru mine

Ioan peia

mi-a fost o teama cand am vazut numele… vreau sa zic
mi-era … un frig cu toate cele 30 de grade de-afara:)
sunt onorata de comentariu, va asteptam de mult desi recunosc, “teama” aceasta e a celei care stie ca mai are de lucrat cuvintele.
multumesc, o sa iau seama...

Cristina

figurinele albnegre au invatat de mult jocul,
dar cel ce cauta adevarul, a pierdut regina…
multumesc de semn, cu drag

Costin

ce-am fi fara simtirea aceasta… ai sesizat de fapt ceea ce
intotdeauna cred ca va exista in versurile mele, ca cel mai
fidel act de credinta.
ma bucur mult cand treci, conteaza aprecierea ta, multumesc!

Elena

ai o abilitate de invidiat in manuirea cuvintelor.
multumesc pentru ce mi-ai lasat aici,
cu drag la buna recitire!

Semn de pretuire si din partea mea!
cu sufletul alaturi
anana

o declaratie cam violenta draga Vera, multa salbaticie
aduna cuvintele tale cand e vorba de dragoste:)
imi place finalul, are acel subtil strecurat „cu grija”...

cu drag Anana

deosebit rezumatul acestei povestiri care lasa loc discutiilor, evitand anume concluziile personale.
nu cred ca poate contesta cineva talentul autorului, valoarea textelor pe care le posteaza, doar ca pe site predomina gustul pentru poezie.
as fi preferat mai mult sa citesc din parerile altora pe aceasta tema,
eu personal am regasit aici imagini rupte dintr-o realitate paralela,
intr-adevar o viata anosta, lipsa de perspectiva, poate naste monstrii,
iar „cele care nu seamana cu grijile obisnuite”, pot ameninta direct.
nostalgia femeii cu instinct de libertate, cu fire nedomestica, poate in final desface nodul ce-i sufocase existenta, inauntru cineva poate iubi sfidand, in cazul lui Camus, nu legile decentei, ci propriile legi venite dintr-o resemnare mai la indemana decat lupta pentru ceva veritabil.
alergarea prin viata fara tinta, gaseste popas pe marginea unei nopti
cu stele deasupra, intr-o clipa perpetua ce poate apropia de adancurile propriei fiinte.

cu multumiri pentru lectura
Anana

Primeste si din partea mea felicitarile pentru importantul eveniment.
La cat mai multe...!
Anana

iti multumesc, conteaza cuvintele tale si... ai dreptate, o sa incerc sa evit constructiile de genul asta.

te mai astept de cate ori ai timp, m-ar ajuta.
Anana

tu stii ca singuratatea este mai fidela si mi se potriveste mai bine;
ce-as face … cu mainile daca as fi fericita? nu fumez gestul asta poate m-ar fi salvat:) sau in ce parte sa privesc ca sa nu tradez prea-plinul nerostirii? m-ar coplesi o mie de inimi batand la unison , as pierde echilibru si… umorul, as deveni grava si m-as supara pe toti cei care nu mi-ar vedea stralucirea de pe chip:)

ce bucurie sa te gasesc aici, multumesc de cuvintele tale si de talmacirea luminii!

cu acelasi drag
Anana

inca o stea pe cerul noptilor siluite,
zadarnicia alearga departe de os, pietrele
imi arata inima, raul se-ntoarce-n izvor,
fiecare val e pasare alba…

buzele ating cerul al noualea… cuvintele tale sunt
prea frumoase!
multumesc

zadarnicia exista atunci cand NU poti sa faci tot ce vrei,
si asta se simte acut pana in maduva oaselor, e mai bine ca nu intelegi cum vine asta… iar pentru buzele mele tarzii nu vreau miere…
anana

Petru

in incercarile eului de a recupera imaginea pusa la zid,
nu ma adancesc in golul din inima, ci ma caut in varful lunii… asa fac primul pas spre vazduh, urmatorii sper sa vina de la sine:)
multumesc pentru pauza pe care ai luat-o de la invatat!

Maria

as vrea sa fiu la inaltimea gestului tau, multumesc!
uneori in locurile goale din launtrul nostru asezam cuvinte, vine cineva, repara spaimele, aduce cerul deasupra, clipa ne aduna din inertie si ... buzele se indulcesc a zambet.
intorc acum clepsidra desi ma simt putin nedemna ...

Li

multumesc Li, si eu astept ora aceea si inca mai sper...
vezi tu asa mi-ar placea, sa vina unii din artileria grea a site-ului si sa arate cu degetul ce nu e bine, atunci as sti exact in ce directie sa sap,
iar daca un singur vers ar rezista... m-as simti bine sa stiu.
acum ca imi sesizezi de titlu... o sa vad ce gasesc

cu prietenie
anana

multumesc de sugestie!
daca tu crezi ca o sa reusesc, incep sa cred si eu... uneori avem nevoie de atat de putin ca sa putem merge inainte; ce fac insa cu zadarnicia... si cu indulcirea buzelor? ai si pentru asta o sugestie:))
Anana

la linistile si nelinistile tale, evocate cu atata sinceritate, nu e loc de cuvinte , eu stiu: despre ceea ce nu se poate vorbi e mai bine sa se taca, de aceea am sa-ti trimit doar tacerea aceasta adanca cat o iubire
adevarata…
cine esti? esti doar un om deosebit, ce nu uita … iar iertarea nu-si are locul cand nu ai gresit cu nimic plecand sa te traiesti pe tine, intoarcerea printre cei de care ti-a fost dor, e cea mai frumoasa intamplare…
fii binevenit!

cu sinceritate, dor si apreciere
Anana

sunt lucrurile in care ne transformam existenta, unindu-ne cu Dumnezeu...
multumesc pentru intelegerea de dincolo de cuvinte... am vazut si clatinarea din cap si informulabilul esential si adevarul meu pe care tu l-ai perceput si puntea peste abis pentru a atinge o parte din tine insuti, dincolo de spatiu si timp...
cu mult drag
anana

Cristina,

linistea aceasta sa n-o cauti in adancuri, ca o sa dai de vulcan:)
dar ma bucur ca vezi lumina aceea care sta drept dupa inlaturarea schelelor, vezi tu acel firicel de lumina, ma ajuta sa-mi plimb viata pe meleaguri necunoscute si sa rezist acestei ingropaciuni zilnice...
multumesc de trecerile tale

Ioan

da sunt o femeie libera, atat de libera ca uneori libertatea aceasta imi atarna atat de greu... tu ai desprins de altfel si pustiul de deasupra capului si clatinarea lumii si cuvintekle lui Exupery...
ar mai fi de mentionat ca „cel mai frumos idol exista” atunci cand cineva iubeste in tine, cel mai frumos idol poate fi un „cuvant” uitat pe amintiri, ramas sa respire aerul acesta...

iti sunt recunoscatoare de cuvinte!

Elena

mi-e atat de dor de genul asta de evenimente, candva nelipsite
din viata mea, din pacate acum pot doar sa rememorez amintiri,
din vremurile acelea si sa-mi pictez singuratatea si linistea cu cuvintele pe care le am la indemana.
candva, o sa vorbim pe indelete de toate acestea, iti promit
iti multumesc, trecerea ta aduce optimism

George

despre ochiul mort care se crede viu, nu stiu cat conteaza explicatia
mea: este chiar senzatia aceea de mort in viata, cand lucrurile se deruleaza singure, fara participarea ta directa, fara implicare, cand tu nu trebuie decat sa respecti traiectoria unei rutine ...
uneori iubeste cineva in tine, atunci lucrurile din jur au importanta,
tot ce-ai cladit rezista, cand vorbesc despre mine ma refer doar la jumatatea aceea care reuseste sa se sustraga mortii de fiecare zi,
e poate simplu doar pentru mine... daca imi lasi un email iti explic.
cu prietenie

Valeriu, atat de putin le trebuie castravetilor ca sa creasca? nici tu sapat, nici tu udat?
pare simplu... dar daca nu ai timp de pus muraturi? :))

mi-a placut, e pe masura umorului tau!
Anana

cu degete asteptand atingerea,
obraji regasiti, memoria degetelor intacta

un poem caracteristic, cuvinte simple cu inteles adanc

cu pretuire
anana