poem naiv

În fiecare strofă aveți metafore puternice, emoționante. Strigătul din prima strofă mi-a adus aminte de Strigătul copilăriei, de Teodor Dume. În strofa a doua, o conversație asemănătoare cu Conversația sângelui nostru, de Bruce Weigl. Cel mai mult îmi place începutul ultimei strofe. La sfârșit am fost intrigat de acea înfășurare, care ar trebui să fie în jurul a ceva, nu în ceva. Oricum, am citit cu plăcere.

poemului meu ”naiv”,îi lipsesc destule, dar tot m-am bucurat că l-am scris.
Uneori mă scriu cuvintele și dacă nu sunt atentă, adică dacă nu le controlez și nu le strunesc destul, ele îmi vorbesc de acolo, dinăuntru meu într-un fel particular, care poate doar pentru mine are un sens.
Iar dacă le înţeleg ca pe un dialog al meu cu cineva care nu e acolo, dau cumva suflet tuturor lucrurilor din jur și dispar toate regulile cărora nu mă mai simt obligată să mă supun.
Iar dacă ele, cuvintele, sunt uneori contradictorii pentru ceilalți, eu simt că vocea mea lăuntrică are claritatea și sensul ei.
Cred că pare o încercare nereușită de a mă justifica, de fapt vreau doar să mă pot întoarce oricând din poezie, în lumea mea reală și invers, dimineața să pot zâmbi oglinzii iar ea să-mi întoarcă zâmbetul, să pot fi aceeași...
Domnul, Ionuț Caragea, vă mulțumesc din suflet că veniți să-mi spuneți părerea dar mai ales pentru că ”citiți cu plăcere”...ce și-ar putea dori mai mult cineva?