oameni cu gândurile până la genunchi

un vers care mi-a plăcut mult.

dacă ar fi după mine, aș evita repetiția substantivului uitare:

"începe concertul nisipului
un teanc de partituri nescrise
apoi o lungă uitare

există doar uitare nimic altceva", și anume:

/începe concertul nisipului
un teanc de partituri nescrise
apoi o lungă uitare

nimic altceva/

multă inspirație! :)

Dacă totul ar fi numai uitare, amnezia ar trimite memoria, care este procesorul amintirilor, în nefiind, în timp ce ființarea a eliberat toate păsările, căci fără ele cerul nu mai respiră, iar oamenii își pierd în tină ideea de zbor.
Unii, mărginiții, se identifică numai cu corpul, alții, inteligenții, se identifică cu mintea, iar corpul aparține nisipului.

va multumesc pentru semnele voastre, pentru seriozitatea cu care cititi, pentru interpretare, pentru analiza si pentru sugestii!
poemul l-am scris relativ repede si nu m-a multumit destul curgerea lui, l-am lasat un pic sa se aseze si am revenit desi s-ar putea sa nu fie nici asta forma finala, nu mai stiu daca e de bine sau de rau sa nu te multumeasca ce scrii, personal ma face doar sa cred ca mereu scriem ca sa ne facem noua insine o placere si doar pe urma ne dorim sa placa si altora... dar ce frumos cand scriitorul si cititorul se intalnesc pe aceeasi lungime de unda!