jurnal de toamnă

când viața se înțepeneste in noi scriem, iar scrisul e o ploaie curată ce cade din cer . ploaia nu are stil, se scrie simplu așa ca o respirație. dar lumea tristeții e mereu dincolo de cuvinte, de aceea e greu să scrii despre tristete, să descoperi neînțelesul când pacea ta plutește deasupra ca sabia lui Damocles. cel care scrie ia cu timpul chipul scrisului său. își crează o lume în care se simte ca peștele în apă. apoi începe să înnoate împotriva curentului. atunci umbra lui se îndepărtează tot mai mult de el. merge singură înainte pe același drum pe care și-ar fi dorit el să meargă...