Nonciu Dragoş

La noapte voi fi mare Și sper să-mi iasă asta, Voi sparge sticle și pahare, Cu ce mi-a dat mai bun năpasta. Pe crupieri i-am concediat Și doar taraful mic afară, Mai zdrăngăne-n delir

Vreau lumini s-aprind, Vieții să îi dau de știre, S-o trăiesc până la fund, Căci e darul, nemurire. Lanțuri grele vor să-mi țină, Pașii liberi nu mai umble, Le topesc cu-a mea lumină Și-oi

Mai cheamă-mă la tobe ca să bat. De drag sărută-mă, mă chemă-n pat. Zbengu-i-ne în cearșafe, sunt doar al nimănui, mă bat cu mari carafe, doar sunt în casa lui. Simfonice

Nici nu mă gândeam că Gianina poate să învețe cu atâta înverșunare. După ora unsprezece noaptea, plecam la un bazin amenajat care lua apă din ocean; practic, era înconjurat de acesta, astfel nu

Stau în haine de mătase Și privesc la lumea goală, Jefuiți se zbat în plase, Mâinile cerșesc în boală. Doar un susur lin de apă, Parcă-mi trece peste frunte, Numai cine poate scapă, Din

Sărutul unei biete guri Mă face iar să plâng, Pe cap am roată lauri, Cuțite-n inimă împung. La drumul mare-i faur, Cântând de zor aiurea, În coarnele de minotaur, Necuprinsă-i e

Sufletul e nimic fără corp, Doar zbor și liniște anostă, Doar ploaie fără soare strop Și fericire clară fără de năpastă. Zulufi din păr cârlionțați străluce, Copii frumoși ținuți pe brațe

Pe o spetează a jilţului cu scârţ Stă haina unui om ce a luat cu el, Mai multe hotărâri de sine, să dea, să ia, Dar mai ales să lase purtat de alţii A sale vorbe, spuneau ei neclintite. Mai ar

Cioburi pe dată se fac Pe stradă mii de bucăți, Frumoase sticle prefac, Din cuiburi puii plecați. Scorburi negre-n lumini, Căldura refuză să treacă Săgeți trase-n inimi, De îngeri cu

Ca un zid se puse între ea și mine, Nu mai vrea pesemne să fie sluga mea, Deși mai servitor i-am fost pe voci străine, În strună i-am cântat pierdut durerea. Acum ce să mai zic sunt tot mai

Din largul mării ți-am trimis, Întâiul meu albastru-nchis. Am zis să fie cântărit de vis, M-am simțit cu-adevărat deschis. De multe ori cântate seri vor fi, La noi poiana verde va muri, De

În seri albastre mă leg de stele și de lună, Mă culc cu ochi plini de lacrimi către ele, Sunt tot acolo și mii de lucruri îmi sună, Cu lumina lor de-apururi, plină de zăbrele. Se-ascund

În serile pline când clienți dorm pe mese, Copii de tot felul se zbeguie așteptând, Șuturi, înjurături; așa ies bețivi cu metrese, Supărați, bani fără valoare, aruncă zornăind. E chiot,

Sub coșul de răchită, Un plic ți-am pus. Tu n-ai venit iubită, Să vezi câte ți-am scris. Pe malul apei curgătoare, Mă macin gânditor, La un copil și-o floare, Crescută în

Pământul este gata, De veste ca să-mi dea, S-ascund lumina, plata, Plăceri ce vin din lumea mea. Mă bat cu lauri ca smintit, Să pot deșira mai mult, Din ghemul dat la sorocit, Voci dragi la

Dimineaţă, m-am trezit cu o poftă nebună, Să zburd ca un nebun. Fotosinteza, nu era totul, Doar pentru că era moartă de-acum. Mi-am luat inima în dinţi, Am purces către un nou, Dar era vechi de

Iată acuma vreau să plec, Vedea-voi marea de oameni Ce-mi bat cu gura și petrec, Fapte frumoase, rele vor pieri. Să-i iau pe după umeri Și de băut să dau, Pe fleanca lor să numeri, Cât de

Picătura de sânge căzu pe marmura albă. Madlen, îşi băgă imediat degetul în gură furioasă, uitându-se în toate părţile, neştiind ce să facă. Lama cu care vroia să deschidă plicul, căzu de asemenea

căci tu ești floarea ce a răsărit cu-atâta grea emfază mi-a dat totuna de gândit în zile reci de groază de ce să dai prescuri la morți când eu sunt mort deja și când viața printre

Din o mie de cuvinte, Ce silabe s-au rostit? când te-am iubit. Când amorezați am plâns, umăr pe umăr întins. Vai săraca bancă goală; stă doar singură acum; numai praful se așează cu