Nonciu Dragoş

Folos mi-e viața Chiar acum o știu Și nu-mi întind ața Orice aș vrea să fiu. Covorul roșu e frumos, Să calc aș vrea, Dar sunt economicos Pe roz mi-e vrerea. E farmec totul, Vesel eu

M-am bătut și eu odată, Pentru-un pui de fată. Am luat palme și ciomege, Până n-am putut a merge. Acum sunt mândru matelot, Pe nava unui pierdut sacerdot, Ce caută pământ la orizont, Dorind

reuniți în astă seară ne-am gândit ca să cântăm bucuria cea vestită neuitată în veci pe pământ sunete ascunse-n umbră ni se-arată roi să dăm încodată și-altădată bucuriei cea vestită-n

mirific mă bate cu un vătrai și-mi dă de știre că nu exist că nu sunt eu cel din alai ce stau și-arunc privirea trist am pus aproape tot ce-am avut pe un bilet de loterie crud și am pierdut

Eram mort de foame, Mi-am pus speranțele în voi, Nu ați venit să-mi dați din lume, Să mă hrănesc cu vorbe soi. Acum cu supărarea mea aș vrea Să dau cu biciul, strigați mă! Spuneți că vă doare

Sub poarta ce dă în grădină, Þi-am găsit batista brodată, De mâini alese ce lucrau în tihnă, Frumosul fir ca pe o artă. Am luat un petic păcătos în grabă Și l-am ascuns la pieptu-mi, Sperând

soprana se opri de-ndată brusc o liniște umplu deodată sala în aer parcă-un vânt bătea a mosc nimic nu clintea orânduiala de nervi trombonul se umflă în pene și îl certă pe toboșar

E beată dimineața, După o noapte albă, E imobilă și rea fața, Þinută-n pânză dalbă. Scrisori de-amor, Þi-am scris iubit-o La tine gându-mi dor, Pedeapsa n-ai slăbit-o. Mai lasă-mi dar

Sub șopronul de la casă, A-nceput să plouă. Nici măcar că-mi pasă, Am luat cuibul cu ouă. Pitulicea stă posacă Și se uită pe fereastră, Nu mai vrea alt cuib să facă, Pentru cel ce-i pus pe

Să uit să bat la ușa vieții-aș vrea, Prin plasa de castane mă preumblu, Nu sunt mișcat de catetere ce vor să stea În venele ce-ți poartă boala tot mai amplu. Acuma sunt ca tine nevinovat

Sub azur și în ceață, Voi arăta lumii că îmi pasă. Că pot să stau la masă în față, Nu voi iubirea în plasă. Corect ar fi să șed Și să gândesc de-acuma… Căci n-am fața de smed, Ce fuge iute

Pe toţi, dar absolut pe toţi, Eu i-am înfrânt, mă mir! Căci sunt doar oase chioare, Iar minte nici nu e, v-o jur! Chiar ieri, la lupta celor Ce se dau că-s Zmei, Le-am spus o vorbă Şi-am

Mișcați-vă putori să-mi dați Tot ce-i mai bun pe lume. Să chiui și dansez cu frați, Parte să n-am de albe spume. Voi doar cunoașteți viitorul Și-aveți puterea a-l schimba, Acuma viața umblă

- Broască, ţine-mi te rog haina! Sunt atât de vlăguit! - O, da ce s-a întâmplat, domnule! - Domn, e tactu’ bă! - Mă rog, acolo e mai mult drept, dacă… - Lasă mă, amănuntele! - Tot nu mi-aţi

Scrisoare vreau să-ți las iubito, Să ști că te iubesc nespus de mult, Acum că-s liber printre scripte, Voi a urma gândul, vorbe să cerșesc. Mira-m-aș luptei oarbe aș vrea să-i dau, O mică

Doi bidivii și-o babă chioară Sunt doar spectacolul de gală În care am jucat râzând Să las din poală pâinea-mi cadă. Mă vreau acuma la spectacol, Pe loca-ntâi să stau zâmbind Și-aiurea vreau

pe mocheta din fața ușii m-am așezat așteptând la ziua de mâine s-o iau în brațe să plâng clocotind de fericire să uit că sunt prin mii de taine de iubire s-aprind mister de flori vii în a

Astăzi m-apuc să secționez lumea! Cei buni, departe să îi pun de răi. Pe răi, periculoși cum sunt cu gura rea, I-aș mai păstra să îi arunc ca pe dulăi. Da!… căci numai ei sunt cei mai buni Să