Nonciu Dragoş

Spirala s-a oprit de-ndată Și n-am putut să urc defel Pe scara ruptă devastată, Eram în lupta de oțel. Nu-nțelegem de ce să urc Este nevoie tot de cerc. Þinându-mă de stâlp

Pe jumătatea mea de fier, Am pus-o la păstrare, Să mă cinstească eu prefer Cu tot ce-i ea în arătare. Nu, nu-i nici măcar mister Să calci în noapte vreascuri, Trosnind te cheamă și îți

Pe jupon ți-am lăsat întâia dat o urmă, Căci m-ai înjurat și m-ai spurcat nebun-o. Acum sunt singur lângă foc cu-o armă, Păzesc intrarea să nu vii nepoftită fan-o. În sticlă doar puțin coniac

Servit pe o tavă de argint cu apa de cleștar, O bea până la ultima din urmă picătură, Se minunează ca un copil găsind un dar, Ce vrea cinsit s-arate că este și nu mai fură. Ce dar să-l bată-n

poezia ca o femeie în ritmuri de muzică se dezbracă anevoie volupoasele forme-ncurcă ochi calici caută totul se vrea citit ca pe o simplă hartă ce duce-n extaz negreșit turbat tabloul

Vă rog îndată m-ascultați, Onor eu m-am decis să dau, Acelor ce mă vorbesc pitiți Că sunt cuminți… curaj nu au. Pe unii, mai victorioși, fățoși, Chiar măna să le strâng că îi cunosc, Deși

Și când luminile s-or stinge, Eu n-oi mai fi p-acest pământ, Voi fi ulcele și m-or linge, Femei ce plâng, iară eu cânt. Borfași la drumul mare, M-or cinsti de zor, tot chefuind Și-or ține-o-n

De la balcon întâia oară ți-am ascultat, Primele acorduri din opera cântată la pian. Trupul mlădios pe muzică-ți plângea udat, Vibrații noi de-acuma pe mine mă-ncercau în van. Pe fluturii ce

Se întâmplă câteodată, Să nu ai recul la pușcă. Iarba nu ia foc pe dată, Vorbe slute nu te-ncurcă. Ești doar tu dintâi-ași dată, Dar nu ști pe cin’ să bată, Ciomagul neștiutor pe dată,

S-arăt pe șubredele zile Cu degetul aș vrea Să mi se dea iertare-n rele Pe zilele de după perdea. Tot ce-am văzut în taină Să fiu iertat mieros Ca am ținut ca într-o haină Secretul rânced

sultă să-mi dai că mi-ai luat din viață m-ai șubrezit făr’ de răgaz asupra-mi suport de lele-miresmată bună hoață mai dă-mi o pauză lumină-n viața-mi servesc ca un măgar ce cară la samar și

Vai tu crai de modă veche, Ai fasonul unui prinț sleit, Scoate vorbe cu pereche, Din clasorul tău iubit. Scumpe doamne plictisite, Stau s-asculte-un mizantrop. Nu au clasă nerv, sunt

Ce ușor m-aș duce să încerc, Călare iapa cea mai rea. S-alerg cu ea în bietul cerc, S-o țin puternic de curea. Totuși nu pot, mieros mă trage Jos din șa iubita curajoasă, Nu vrea nimic a mi

MATERIA CENUȘIE Nebănuitor de comod se așează pe scaunul său, adulmecând cu nările larg deschise calea. Nu este decât un mijloc de cuplare

sub aripa ta m-am așezat călcând pe răi în picioare tot ce-am avut eu am dat sperând într-o lume de soare deșarte-s căile ce le-am luat căci sunt dependent de aripa ta deși sunt de lume

O fundă la cadou, Aș vrea să pun acuma Să mulțumesc pe nou, Frumosul cu duiuma. Mai bine de-atâta, Nu pot cumpăra, Primesc cu har răsplata, De el a mă bucura. E viu și peste tot, Îmi

se scoală vulturi ce zâmbesc la mame sumbre fără milă eu sunt căsuța din povești mâncată-n veci dar fără milă mai grea e viața de hoinar mai grea făina pe cântar se-așează oăle-n

Stau pe tron comand agheasmă, Numai eu vreau să stropesc, Toți ce-au luat câte o dramă, Vreau iute să-i descotorosesc. Doar iubire să îmi dea poporul, Să mă declar foarte mulțumit, Că nu mai

Pe fleanca mea, am pus sechestru, da! La ce să mai vorbesc așa întruna, Chiar degeaba și aiurea câteodată, Lumii despre legi ce sunt totuna! Măcar de-ar fi mai liniște pe stradă Sau chiar în

să urlu ca un conte sus pe moșia lui la bieții din cohorte ce-s pradă vinului acum că adevăr grăiesc cu toții ca florile de nufăr vor râde îmbăiați curați de cele rele le-oi da în

Mai biruite ca oricând, Iubirile sunt moarte Toate. Se shimbă lumea în amurg, Lupte se dau pe vrajbe. Lacrimi uscate curg de zor, Căci nu mai sunt s-au dus cu