Nonciu Dragoş

în valea surpată am pus piciorul să nu mai fie nevoie să-nghit jilave lacuri ce m-abundă și noroiul ce mă-nconjoară când sunt rănit am pus o cărămidă în loc e bună ba chiar mai multe peste

mă smiorcăi ca un copil și sunt cu limba-nchisă nu am deloc de-aface cu suflete amare dar mi-e dor de lupte ce se dau pe metereze uitate de o lume dusă la ce folos să fiu mai bun când suflete

Parcă un foc nebun mă cuprinse, nu mai aveam somn, munceam până la epuizare, pregătind scule pentru vânzare. Fangos era din ce în ce mai puţin prezent printre noi, controla alte filiere. În una

Mirat parcurg cărări divine, Parcă nu pășesc și doar plutesc Prin frunzișul verde ce devine, Casa ce acuma mi-o doresc. Caut poienița cea senină Și lumină vreau ca să primesc, Cântece

de ce plângeți flori din glastră când eu mă minunez de voi îmi spuneți de viața grea și aspră și străluciți în voie doar pentru noi pe sângele pierdut că am lăsat amprenta vieții mele s-a

Nu mă mai puteam despărţi de casa aceea enormă de lângă ocean. Plaja particulară nu mă obliga să stau îmbrăcat, iar despre mâncare nu mai spun, Gloria avea grijă să-mi trimită prin administrator

Îmi e secret să mor doar când aș vrea, Să rup ghirlanda ce îmi bate-n geam, Aș păcăli simandicos; cumătra, vrerea, Ce mă zorește ani grei, pe drept să am. Secundă, oră și cu zi, pe toate să

e ziua lui e bucurie mare acuma simt ce n-am simțit odată cărări și-izvoare cu apa cea curată ce-ar trebui să-nvie un suflet minunat ce-mi e deschis în palma-mi caldă e ziua lui e

Iată romul curge-n valuri, Fustele multicolore sar, Spadele s-ascund în falduri, Mici acorduri peste lăutar. Toată lumea e dispusă, Râsete și voie bună, pace. Florile zac pierdute-n

La ce folos să cânt degeaba, Când totu-i surd în jurul meu, Mă joc ca un copil babaoarba, Să-ndrept ce-i strâmb e tare greu. La ce să dau prăsilă zilei, vieții, Când ea m-a înșelat cel

Dumnezeu doar morți ne bucură, C-am mestecat cu mâna bune, rele, Că am iubit sau chiar lovit cu ură, Zile zglobii fețe pline de belele. Supuși am zugrăvit zile senine, Nici cele-urâte nu le-am

Pe urmele din zăpadă, O greblă am tras Să trezesc la sfadă, Frumosul ce a rămas. Am dat lumii veste Că sunt, că exist. Să-mi dea mare zestre, Pe bunul meu gust. Mai marii soli, Pace nu

Se-ngână dimineața-n noapte Și tu prezentă ești în ea, Aș vrea să-ți susur mii de șoapte, Dar pleci grăbită ca o nea. Mă dau bătut și de-astădată, Nu pot la piept să te rețin, Tu fata mea

Doar pe gură și obraz, Lung aș vrea să te sărut, Cumpăr luntrea de topaz, Șoapte dulci urmărite de trecut. Peste râu să mi te-aduc, Treci în viața mea de vis, Ieși afar’ de sub papuc, Eu să

DREPTUL VITAL Mi s-a tăiat dreptul la fericire. Tocmai atunci, când am fost mai aproape de ea. M-a vândut fără pic de regret și m-a dat drept mâncare

Gianina avusese dreptate, cursurile chiar mi-au prins bine; mă simțeam mai sigur pe mine atunci când aplicam o scurtătură – așa cum îi spuneam eu unei noi tehnici – și îmi aminteam de profesoara

Șoapte acre fug în boală Și mă lasă de mă jelui Pe-un butoi de smoală, Făr’ să am cui să îi spui. Doar matroana e cuminte, Þigaretu-i arde în tors fir Și o rog să mă accepte, Ea-mi ia banii

Baftă vouă, hoți de câini! Mi-ați furat din zori lătratul, Am scăpat de multe răni, Furia oarbă și sculatul. Mi-ați luat lanțul și cureaua Ce-mi țineau pe urs legat, Acum cui mai dau

Cinstite vorbe eu vă cer, Acum și-n fiecare noapte Să mă vegheați din eter, Prin mici frumoase șoapte. Doar ceainicul să sune În lipsa voastră minunate, Cafeaua așteptând în dune, Fiebinți

GURÃ REA Rupe-mi albul fir micuț-o, Stau în poala ta flămând Sunt mai mut, acum Vicleană, fată-n vaiet Ce scornești vorbe-n straiet. Mai aprobă-mi versul Amplu ce cântava-mi În deșartă