noemi kronstadt

mihai zabet, mai vino,,,dar daca vrei balena ta, nu te pot ajuta....e plictisitor sa ai pojar toata viata , iti vine sa pleci la vanatoare de lighioane de soi, sa mai pui de-o molima, sa mai isti un flagel...despre care cum altfel decat lejer sa trancanesti?
domnule nasab, nu vreau...dar un fursec si-o maslina s-or mai gasi pentru domnia voastra, daca tot imi picarati in parohie, ca meteoritul in piata matache

tania, povestea vorbei, pentru tine...pentru ca temperatura mea obisnuita este intristator de scazuta, chiar meschina,cand am gripa, delirez fix la 38,7...nimeni nu a putut sa-mi explice cu precizie cum ajung sa-si faca de cap, in capul meu, cele doua grade in plus, altfel, benigne in capul altora...asa ca orice confuzie intre aceasta forma marsava de viroza si o vizita inopinata a daimonului se va face pe cheltuiala generosului comentator
vad ca ti-ai dat seama ca ceea ce scriu nu este poezie,

pentru ca, locuind intr-o rana perfida, nu pot produce decat doar septicemii fatale ori o iubire disperata, a la cioran
ionut caragea,...banal, plicisitor, iremediabi femeie, sapte zile din sapte, drept pentru care am fost nevoita sa inventez ziua a opta...

domnule carlea, ma vad nevoita sa numar din nou silabele si sa constat ca-n binevoitoarea varianta nu ies cat trebuie, nu cate dictez eu, ci cate cere nemernicul de ritm...dar altfel, ma uit cu nedisimulata uimire la domnia voastra si-mi amintesc ca prima lege pe care as da-o ar fi aceea de telepatie universala...am scris \"lectie demonstrativa de masacrare a unui poem\" inainte sa stiu ce vedeti aici, invatata fiind de habsburgica mea mama sa nu ravasesc carliontul cuiva pana nu ma rad in cap pana la trunchiul cerebral propriu
iar daca te uiti in jos, mai jos, mai jos, iti vei vedea propriul picior, in gura de lup

ela, esti ravasitor de sensibila, dac-as fi stiut, daca as fi banuit....as fi facut la fel, dar cu aspre mustrari de cuget

ioana, sunt mandra c-ai facut abstractie de orgoliul, sudorile reci si tremuraturile mele de genunchi si m-ai batut barbateste pe umarul care astepta si el, tot barbateste, cu dor si drag...cat despre intelegere, eu nu ma inteleg de minune nici cu mine insami, dar daca tu reusesti, voi scrie un poem care sa nu para nici neglijent, nici fortat-nici acesta nu este, de altfel-si prin care sa celebram noi si subteranele noastre , miracolul...
versul trei , intrebat fiind, opteaza sa ramana inert, la locul lui...ca si scriitura asta, intreaga, atat cat rezista virusul

n-am cedat, florina daniela...am pierdut un pariu cu cainele meu bubu, care m-a pedepsit sa donez din portia lui de oscioare si altora, mai horopsiti ori mai doritori...textele mele au ramas aceleasi, precum se stie si cum am anuntat la gazeta...
multumesc pentru florile luminoase din mana ta, chiar si cu strofa a treia, batoasa, amara si nitel ipocrita

excelenta ideea autocunoasterii/ iubirii de sine/ sinuciderii vederii, e semnul unei intuitii care intelepteste inteligenta si-o face pervaz...motiv si de invidie fata de fereastra, pentru ca stie intotdeauna in ce directie sa priveasca

am citit despre un domn diamandi intr-o carte care se numeste gradina zeilor, a unui domn camil baciu
asta, desigur, nu are nici-o relevanta pentru cei care prefera gradina cismigiu si zirconiul
pare un poem scris pe strada sforii, nu la dreapta si la stanga, pentru ca nu incape, ci in sus

uluitor

eu am rh foarte negativ

din rezoane obscure dar, nu ma indoiesc, profunde, am retinut\" nauc sa fiu/ voi spune acele cuvinte../.\".probabil pentru ca te-ai gandit la nauceala care te lasa fara suflare in fata cuvintelor, care, nu-i asa, te naucesc...
sau poate pentru ca extractul cu pricina are un fior oracular , mai destept decat toata poezia
multumesc domnului bobadil pentru ca a semnalizat cu rosu ceea ce-mi sarise si mie in ochi, ca o aschie de brad

uf, ela,ma omori cu zile, ca sa ma exprim sensual si neacademic( daca-mi dai voie)...stiu ca migdala da cianura si coapsa, celulita, dar nu la acest \"explicit\" ma gandeam...
daca tu te uiti ostentativ la dreapta, cand eu tropotesc, la fel de ostentativ, la stanga ta, se cheama ca m-ai vazut, arati asta si altora, desi nu ma privesti...
nici ne-placerea, nici ne-acceptarea nu sunt potrivite pentru ce ma straduiam, posibil incoerent, sa miros

ela victoria, ai ales varianta in care explicitul se lasa doar putin invaluit, ca o tentativa retezata pe jumatate, la egala distanta de cuvant si absenta cuvantului...tu stii, eu stiu, noi stim cum se poate vorbi cu gura inchisa
mi-ar place sa-ti vad un poem, asa...
simt mirosuri straine de tine in poem si asta nu-mi place

ioana, nu te cert. nu citesc sugrumata in corset.nu-mi acopar gura cu coltul basmalei de diftina. nu te dau la gazeta de perete. nu traversez pe celalalt trotuar, cand iesi tu din bloc. dar, singura si stinghera printre atatia poeti, ca alice in spatele oglinzii, nu-mi ramane decat sa ma intreb.
ca asa s-a nascut metafizica si, zice-se, sora ei gratioasa, poezia...poate ca o sa ma fac poeta, poate ca tocmai eu voi inventa poezia prin butasire ori partenogeneza si trebuie sa deprind mestesugul

si, daca vrei sa stii, eu laudam cevamaimultdecatpoemul

demne de elogiat si intentia, si profesionalismul sobru al articolului.....scris cu mana pe inima, care, ca si poezia ,este de genul feminin...dupa cum se vede, ela victoria, niciodata nu sunt de ajuns explicatiile care ne invata ca \"maja desnuda\" e o opera de arta, iar nicoleta luciu imbracata in batistuta bunicii este fata de la pagina 5


as propune ca si comentariile sa primeasca stele, de orice culoare, iar pe prima ti-o lipesc eu, de aratator

persona

ioana grigore barac si-a dorit a scrie un poem, dar a reusit o performanta si mai spectaculoasa...sa trezeasca rinocerii, sa-i aseze pe scaune si sa le dea spre descifrare o partitura din care sa deduca daca si cat de imbracat este imparatul...mai exact spus, cat de amorala isi poate permite poezia sa fie, pentru a ramane poessis si a nu fi exilata, valoric, in fundul curtii...
admit cu totala sinceritate ca nu stiu daca aceasta scriitura este un poem..., dar daca n-ar fi, n-ar fi nu pentru ceea ce are si se consuma in spatii intime si cu usa incuiata, ci pentru ceea ce-i lipseste, iar hermeneutica inteligenta si subtil psihologizanta a domnului cozan nu-i poate aplica aposteori
personal, prefer varianta poetului de ambe gendere nascand in chinuri, sudori, umori, etc ,de orice consistenta si culoare vor fi vrand ele sa fie, nu stiu ce combinatie chimica se va fi formand prin fecundarea sarurilor de argint din oglinda si nici nu indraznesc sa-mi imaginez ce sunet ar putea scoate pironul infipt intr-o grinda metalica....dar asta e pacatul imaginatiei mele, nu celei a ioanei...
(imi amintesc cu incantare stiintifica de alta ioana b.si lansarea cuvintelor sale si opiniile congestionate si suculente de dupa...)

benefica dorinta de a-ti arata reverenta poetica fata de o noua iubire...dar cel mai emotionant episod este propria ta emotie, cand te revezi in oglinda, gata re-indragostita in diverse limbi si idioame., gata sa-ti asumi riscurile oricarei ridicari pe val ori afundari in abisuri...
\"bratele incarcate de corabii\" arata bine in acuarela, dar \"spanzurarea \"de aripa delfinului imi suna oarecum distonant...si pentru ca este o marina, si pentru ca intinderea este un semn al adancimii, imi ingadui sa-ti sugerez sa-ti astupi , din cand in cand, urechile, la cantecul de sirena al imaginii spectaculoase si spectaculare si sa-ti amintesti ceea ce, de buna seama, stii prea bine, ca-n orice picatura de lichid poetic asteapta spre revelare un abis profitabil

acum, ma bucur ca agonia si-a facut orezarie plina de flacai cu nadragii suflecati, care-si trec berea din mana-n mana si mai baladesc cate-un haiku, mai pun la proba cate-o gravitatie mica on the rocks, tinandu-se zdravan de betelie ca sa asigure minimum legal de sobrietate poetica...mie imi plac si cinicii, si mincinosii si nu ma supar ca somez, daca voi sunteti fericiti...

cred ca cel mai remarcabil poem al taniei cozianu este insasi imaginea pe care o construieste despre sine, cu aplicatia si tenacitatea unei dantelarese melancolice, dar cu degete vivace...asa cum altii o vad petrecandu-si si trecandu-si viata intinsa lenes, dar elegant, pe o berjera, jucandu-se alene cu ciucurii salului ,(neaparat pretios, neaparat putin fanat)ori cotrobaind prin cutia de lac chinezesc, plina de cercei desperecheati, margele desirate, catarama de argint a unui pantof de dans( bal d\'opera, quelle folie, ma chere...), eu o vad incadrandu-se perfect in chenarul unei ferestre cu lumina cruda si migalind in point d\'alencon poeme autoportrete pentru o galerie salon...
o femeie indragostita de sine si de asteptarea celui ce va sa vina exercita o fascinatie contagioasa si da impulsul unei complicitati induiosate la un ritual erotic, care, daca nu e pe deplin inteligibil, este, oricum, datator de frisoane si trepidatii greu cenzurate
( a te intreba daca tania stie deosebi leusteanul de stevie imi pare, deci, inutil...nu doar pentru ca stie, ci pentru ca este irelevant...si, oricum, va nega cu indarjire asta in viitorul poem:)
interesant si bine ales numele....vocala onctuoasa, consoane moi si dulci...un poem al limbii, lola asta...

...desi ideea intrarii in moarte prin arcul de triumf al unor coapse feminine mi se pare demna de o a doua privire...

excelente comentarii la acest poem de tip registru de procese verbale de primire/ predare cadavre in diverse stadii de putrefactie/ mumifiere/ integrare in absolut