noemi kronstadt

domnule primar general, vreti dumneavoastra sa daramati tocmai pasajul meu de miere de salcam, unde m-a sarutat doru dintr-a noua b,in fata magazinului cu tolbe de vanatoare??? pai, in locul ala ar trebui ridicat un monument, o florarie cu cactusi, un ceva nepieritor...sa nu-mi mai mananc inghetata stand pe scaunul de rachita, cu capul dat pe spate, asteptand sa mi se scurga mierea luminoasa direct pe limba???
daramati prostia si marlania, daramati scuipatul si injuratura, daramati sandramalele si ifosele de parveniti , daramati-va pe dumneavoastra, daca nu daramati ce trebuie, dar nu pasajul, acela e un pasaj poetic si cat se poate de agonic si noua ne trebuie, ca sa ne fie mai frumos

elitismul meu estetic este o problema personala, da, ii voi supravietui, probabil, dar nu despre el este vorba aici. cu regulile gramaticale nu prea se negociaza decat daca produci o licenta poetica pretioasa, altfel, e o simpla eroare taxabila . o vad excesiv de des, am semnalat-o, daca ti-e draga, pastreaz-o, e decizia ta.cu sensul oficializat al fobiei nu ma laud, doar semnalez ca exista unul si oricata autonomie functionala ar avea poesisul, e fair sa pastram uzul corect al termenului.

am semnalat onest , cu intentii nu didacticiste, ci constructive
sabia n-o scot din teaca, e suficient ca exista

ridicasesi
soarele care topeste asfaltul il poate rancezi pe acesta, nu pe sine insusi
fobia este o teama patologica, incontrolabila
automatismele sunt gesturi extrem de coapte
instinctul deviant deviaza stampila in grotesc, , nu in tusiera
dezastrul
(isi) reintra lin pe traseu

huuu.

in burgundia ta nu-s sanii de gheata, doar promoroaca pe cozonaci
mustangii bat cuviincios la usa, felinele torc si viseza mari de smantana
in subterane sunt monstri mititei, in sirop de trandafiri si
si nucile , de argint, precum de argint sunt burgunzii tai, de argint si floarea soarelui, adica
aici nu-mi pierd niciodata cerceii de ametist
pentru ca toate lucrurile se intorc la mine, nevatamate, ca un crin luminos

am sa ma intorc acasa, din amazonii, sa te ascult

un ucenic zen a ajuns la marginea unui rau, pe care vroia sa-l traverseze.tot uitandu-se de pe mal sa gaseasca vadul, isi vede maestul dincolo de rau si-l striga:
-maestre, vreau sa trec raul.spune-mi , rogu-te, cum ajung pe malul celalalt?

-esti deja pe malul celalalt, raspunse maestrul


poveste pentru voi, anni lorei, d-l constantin , fabian...

vestea ca ma aflu in admiratia domniei tale ma face sa ma imbujorez cuviincios, asa cum m-au invatat d-na k si frau hilde la pension.protestez insa barbateste impotriva discriminarii pozitive pe care o comiteti, cu cele mai cavaleresti sentimente, desigur, eu nu voi sa am dreptate intotdeauna, iar daca se nimereste sa am, e de la creierul meu pozitronic, nu de la cel lila, tandru feminin. deci, daca gresim, eu si adrian firica, dati-ne peste degete in mod egal.daca-mi vine, dau si eu, asta-i de la partea mea feminina si lila, precum am spus.
va multumesc cu onestitate pentru sfaturi si daruri, cartile imi vor prinde foarte bine si se potrivesc perfect cu peretele pe care imi exersez eu intrarea in starea deschisa.pe perete am un prinzator de vise cu o broderie foarte complicata, care imi aduce aminte ca natura umana e complexa, iar noi, imperfecti.deci, om mani padme hum.

rugaminte si indrumare:
cartile, daca ni le oferiti, as prefera sa nu fie gata digerate, dar imi va face placere sa le ascult si asa, pe limba domniei voastre
declinarea e mai usoara in varianta franceza : noemie, noemiei, pour noemie, i-ul lung vine din pronuntie, nu din taste

un crin luminos pentru wu:)

daca e ceva de desfiintat, nu e ideala, daca e ideala, n-are purici...so, ori scoti puricii, ori o idealizezi la sfarsit, cand expira zgarda antipurici.

asa zice bubu, care este foarte intelept

deci, pe cale de consecinta, am descoperit cea mai ieftina, mai ecologica si mai perversa arma de distrugere in masa: grupul delta

imi place sa cred ca in acest context belicos, ca sa spun asa, reconstructia umanului, deci, a sensului, ar incepe cu introducerea unui troian fix unde trebuie, adica in viziunea inspaimantatoare

ramane suspendata in coloana de mercur o singura intrebare nebuneasca: si daca...si daca dreapta a devenit deja stanga si noi nu stim?

textul domnului gorun este doldora de sens. sensul lui este acea entitate magica, delicat dar vanjos inefabila, care ne face sa radem, pe noi, gasca de navetisti, atunci cand domnul gorun spune: 1, 7, 9, 11

pentru ca, nu-i asa, problema nu e numai sa spui un banc, ci si ce sugerezi

aceasta e o zi luminoasa ca un crin, in care toate creatiile domnului s-au intalnit, pe limba lor, sa dea seama despre ce va fi fost spus

sincer, sunt incantata ca ati iesit nevatamat din ele, macar ca sa dati de stire ca exista. ca sunt inca acolo

reverenta, domnule jorz

:)))mda, claudiu, numai ca deja ai citit tangerinul si acum degeaba te mai vaiti, post factum, deci, poti arunca manualul acela...si da, bineinteles ca page se scrie page, stiam foarte bine asta cand am scris paige:)

fishing net. coronita cu trandafiri, claudiu

nefiind capabila sa raspund apriori la o intrebare atat de coplesitoare prin consecintele sale ontologice, epistemologice, semiotice si psiho-lingvistice, am facut ce m-a dus putina mea minte de femeie, mai precis, mi-am intrebat respectivele parti din dulcea-mi anatomie citata generic, adica, la gramada, in paragraful apocrif.ele au zis cu dreapta-n stanga si inaintand cu spatele, pe limba lor:

\"in aceasta viziune coplesitoare, eseul se bucura de admiratia noastra nemasurata\"

cu placere

opinia mea de homo sapiens, psiholog , iubitor de intelepciune , scriitor si agnostic este ca doar dialogul dintre mine si o mitraliera in stare de functionare e imposibil, restul sunt tehnicalitati vanitoase

singurul dumnezeu in care as crede fara rezerve este acela care face imposibil doar imposibilul, nu imposibilitatile noastre marunt omenesti

in aceasta viziune inspaimantatoare, eseul se bucura de admiratia mea nemasurata

sa nu ne lasam inselati de perversitatea poetica a lui dan mihut, care ne trimite autoritar, din prima, la masurarea in cotzi si palme a distantei dintre king kong si joyce.sunt aproape convinsa ca situeaza corect uganda in africa (daca nu cumva o fi disparut de acolo, din pricina secetei, si tarile se evapora, nu-i asa? ), dar crabii ii cunoastem bine de pe vremea cand ugandezele ramaneau fara maini daca suvitau maimute.de asemenea, si trimiterea la seitan, via che guevara, ne lasa la fel de orbi si flamanzi precum liliecii vampiri, care izbucnesc spre jugulara noastra de unde credeti, da, evident, din turnurile gemene, adica ce poate fi mai rau si mai pervers, dupa cum bine stiti.

in acest context, raiul maimutei ne ia cu totul pe nepregatite, adica ne pica in cap, pur si simplu.la asa o buzna a raiului, mi se pare firesc sa te intrebi daca e cea mai buna solutie straduinta noastra de a trece in viata numai pe verde si a imparti pomeni orbilor , fara sa le dam cu tifla pe la spate.ceea ce ma indreptateste sa cred ca daca maimuta lui dan mihut s-a umanizat intr-atat incat sa aspire la iesirea din blana si intrarea tartinabila in rai, feliuta cu feliuta, e problema lui personala, la urma urmei.

sau poate ca este un articol despre stairway to heaven, in timp ce citea despre monstrul it al lui king si ritualul de exorcizare a acestuia.te asezi in fata monstrului, il provoci la un concurs de bancuri seci, il obligi sa rada, apoi, cand rade, il prinzi de limba si tragi, tragi, tragi....
pe limba lui dan mihut, asa se ajunge direct in rai

de mult nu mai scriu poezii
merg la intamplare pe strazi
trec doar asa, ca zilele verii, ma-ntreb..
cum iti permiti sa-ti raspunzi, ma-ntreb...

de mult nu mai scriu poezii
doar merg cu mainile in buzunare
astept florile sa vina la mine
in farfurie, din ciocolata, imi fac bijuterii

de mult nu mai scriu poezii
dar vara, vara nu pleaca niciodata

uite, ti-am scris o poezie cuminte, ca sa nu-ti mai fie frica de ele

hm.....eu numesc asta \"poveste buna la suflet\".

din cele care tin zidurile sa nu cada, adica

acest text mi-a adus aminte, amuzant, dar nicidecum anecdotic, de una din primele mele fugi de acasa, care erau plecari in toata regula, cu traista, cu calm, cu parul in ochi, dar nu in fuga, din pricina unei rebeliuni antifelinice a d-nei k impotriva rebelitatii constante, dar neincruntate, a fiicei sale.am simtit nevoia irepresibila sa ma uit in oglinda si acolo, cu ochii in ea si in mine din ea sa-mi spun da, domnule, adica de ce sa nu existe rebelul de garda care sa aduca aminte, pulsatil ori exploziv, ca ce nu se foloseste, se usuca si cade si ca suntem si ce ne prefacem ca uitam, ori ne e lene ori ne e teama ori ne e oricum, numai sa nu fim cum suntem