ninel vrânceanu

calc adesea pe urmele pașilor mei, acum mai apăsat poate sufletul a câștigat greutate ori amintirile s-au adunat, dar sigur ele se iubesc între ele, se cunosc bine și au legat prietenii, sunt

nu doream să simțim dacă se poate mai jos nu doream să trăim neputința atât de absurd, încât să aflăm cât de gol e sacul la fund, a trecut timpul, s-a scurs sângele stors nu

uneori avem sufletul răvășit totul pare un chin nesfârșit, mereu încrederea ne ajută știind că cineva ne ascultă; oamenii deosebiți pot suferi suferința-i un fel de-a simți, cu cât sufletu-i

mi-e dor de frumusețea ta, ce o hrănești cu bunătate, de strălucirea ce-o poți da oricărei nopți întunecate; mi-e dor de clipa de alint când se oprește universul, de-acea plutire în

am adormit cu ochii întredeschiși să nu te pierd, parfum de iriși și te-am păstrat cum mi te știu, cu trupul gol și suflet viu; te-am măsurat atunci cu infinitul și te-am cuprins cu

Îmi place cum ai scris în mine, cuvânt curat din adevăr un țipăt, pe suflet o șoptire; Ai scris mai mult decât puteam să înțeleg, ai scris de chin, iubirii un blestem ales; Printre

Împlinirea viseor este tumult prezentul e viitor și trecut aduce fiorul de trăire totală, ce depășește acea sferă banală; Astfel poți deveni dependent de visul tău visat permanent; poți să

Aș vrea să fiu flacăra albă pătrunsă în spiritul tău, acolo unde sufletul se împreunează cu mintea într-o stare de veghe, o strălucire care nu-ți ia ochii, ci mintea curată de neodihnă;

Pe lacurile unde se scaldă luna jumătate Trece suava lebădă ce lunecă din stufuri, Din albul plutitor un curcubeu răzbate, Sclipirile din ochi se-nalță în văzduhuri; Plutește, parcă o rază îi

mi-e dor de un sărut în taina înserării alunecând spre zori ca un suspin, mi-e dor de un alint în șoaptă de un zuluf rostogolit pe sân, mi-e dor s-alin tot zbuciumul neîmpăcat de

Tu curcubeu al reânălțării mele, Lumină veșnică și tot mai albă, Ce-ascunzi in presimțiri rebele De reânvii mai blândă și mai caldă? Cu setea ta de ape învolburate Ai dăruit și stâncilor

aveam un dor să ți-l trimit, din locul unde dorul doare, în el se înalță-un infinit, dar se oprește în pudoare... ori poate că și azi mai știe de timpul inocenței lumii, ori lui e teamă să

Învață-mă să uit de tine, să am păianjeni în ochi, lacrimi albastre să-mi curgă senine, când alerg singur prin cotidian, ori când din amintiri mă alungi, să rămâi doar tu, eu să

mi-e dor să-mi colind codrii aiurea, să frământ în mâini pământu-negrit să gust frunzele când vuie pădurea, mi-e dor să mai fiu copil de mănar fericit. prin munții din varnița mi-e dor să

am adormit și am visat că plouă, când m-am trezit aveam pe gene rouă; spre cer două frunze alergau, în puf de toamnă gutui se colorau; am mers surâzând în grădină, struguri

Moș Crăciun, Moș Crăciun, N-am fost cuminte, dar sunt bun Și te aștept la mine, te doresc, Acum și-n veci eu te iubesc! Te-aștept acum, te-aștept mereu Să fii și Moș Crăciunul meu Să vii

Clipă a regretelor tardive, n-am vrut să te cunosc aici, am rătăcit în gânduri maladive scăpând din mână slove mici. Nu a ajuns în palme rațiunea, ci a coborât mai jos în vid și neîntâlnind

Tu ai trăiri cum nu le știu, În trupul gol ai suflet viu, Flacăra eternității unei clipe, O reaprinzi prin gesturi simple; Puterea ta stă într-o stare, Instigă rațiunea la abandonare, Când

Mi-e dor de acea dimineață devreme Când sufletul tău este inima mea, De șoaptele în tresărirea de gene, Când răsăritul alintă ultima stea; Mi-e dor de acea explozie matinală, Cu străluciri

albit de iubire este sufletul meu și flacăra albă urcă spre tâmple, trupul o fiară mică la pândă mereu, spiritul atinge ce e să se-ntâmple; trupul și sufletul au urme de vers, cu greu le mai

Cu greu îmi adun gândurile, Îmi zâmbesc mereu rândurile Sufletul îmi este prea plin Revarsă al cuvintelor chin; Mă poartă de mână, orbește Către condeiul ce mă iubește Apoi direct aici, în

De te-aș iubi cât ține lumea, Mă tem că e puțin și efemer; Iubirea va trăi de-a pururea, Peste pământ, văzduh și cer; Iubirea-i sentimentul nesupus, În drumul ei nimic nu este greu, Când