Mi-e dor de tine satul meu

mi-e dor să-mi colind codrii aiurea, să frământ în mâini pământu-negrit să gust frunzele când vuie pădurea, mi-e dor să mai fiu copil de mănar fericit. prin munții din varnița mi-e dor să hăladui, cu cerbul să-mi intersectez sclipirea din iriși, tresărind amândoi, bucuros ca-mi ingadui să urc aceeași potecă ingustă, dar mai largă la finiș. cocoșul de munte să-mi fie tovaraș de drum, în trapul unui cal alb să mă pierd, izvorul din "stânjini" să-l am ca parfum, cu tot trilul din mai, un timp de final să-mi dezmierd. popasul de noapte să-l fac peste furu, când ursul coboară la mure-n martinu, așternutul de vise să-mi scrie conturul, in odihna de-un ceas să-mi mântui destinul. trezit dimineța devreme, să-mi spăl trupul în izvorul din stâncă, din ciuciurul de brad să sorb apa aghiasmă natală, să pornesc iar la trap să mă pierd în padurea adâncă doar o zi fără-un scop, doar o zi să uit de lupta în aparență banală !