Nincu Mircea

Prima lovitură trebuie trasă înainte de prima linie. Următoarele nu trebuie să treacă de linia din urmă. Și, mai ales, să nu se întindă în afară de margini Unde ca linii trasează fecund fiecare

Ochiul tău, cu care m-ai privit întâia dată, Acum, când îl privesc în timpul în care sunt, Este un ochi de reptilă care caută umbra În care să se închidă; e un mormânt. Îl privesc ca și cum

Pentru a ajunge la steaua Care pe sine se stinge trebuie Să devii întunericul ce o cuprinde Spre a o îngrădi cu a ta strălucire. Fiindcă o lumină în stingere E cenușa celorlalte

Uneori aud că afară plouă mocnit, Ca un tăciune ascuns sub cenușă care Așteaptă neliniștit să i se alăture o pulpă De lemn uscat în care să se întindă Cum un val din alt val pe mare. Și mă

Uneori aud că afară plouă mocnit, Ca un tăciune ascuns sub cenușă care Așteaptă neliniștit să i se alăture o pulpă De lemn uscat în care să se întindă Cum un val din alt val pe mare. Și mă

Ca zeul jertfit pe altar frunza În propria umbră se așeza. Pentru că murise desprinsă din ram În întuneric se întindea ca adânc A unui altceva din altcândva. Nefiresc trupul ei se

Nu poți întreba privighetoarea pentru ce cântă, fiindcă nu se aude cântând. Ceea ce, pentru auzul nostru e muzică, pentru privighetoare este felul ei de a fi cuvânt. Asemenea, nu poți

Pielea cotului mâinii stângi Ca pe coaja copacului Am amalgamat-o. Am simțit sub întinderea ei Osul mort, putrezit, lipsit De carnea ce o întregea Ca pe adânc înaltul. Atingerea ei mi-a

mi-a fugit inima ca un tăun din încarcerata umbră a Soarelui. atunci mi-am aplecat fruntea peste întinderea ei unde din sine în sine strălucirea i se risipea. era acolo un gol

Cele mai frumoase momente ale vieții sunt cele mai scurte, cele mai mici. Cu cât ne imaginăm că frumusețea este cantitativă, că trebuie să țină mai mult, că are de-a face cu eternitatea, cu atât mai

când mi-a zvâcnit inima ca tăun eliberat de încarcerata umbră a Soarelui mi-am aplecat fruntea peste întinderea unde, din carne, strălucirea-i în mine ca mine se înfiripa. acolo creștea

Pentru a fi frumos Trebuie să te imaginezi Așezat pe globul soarelui Ca un împărat pe tron Și ca primul cuvânt Cuvântat insidios. Fiindcă, altfel, oricine Se va mai măsura cu tine Nu va

Dorm lângă marginea cerului Ca lacrima pe marginea ochiului. Și simt că-mi cresc pensule desenând Înaripate petale de flori parfumând. Luminate raze ce piruetând se zbat Lovind de jur-împrejur

Nu înțeleg cum gândește norul de la apus, care îmi ascunde cometa ce trece pe cerul nopții târându-și coada de lumină în dreapta Luceafărului de seară, fără să știe că din cauza lui nu am

Corpolentă, ca un munte, Pe care-l privesc din multe Orizonturi ce îmi dorm generând Un orb enorm ce așteaptă să-l inunde Goliciunea cu tăcerea ce-o atinge Căutând printre adâncuri Ce-i

Uită-te cum mă frământ, Când mă privești în ochi! Uită-te, pentru că privești, În orizontul unde nu te văd, Ci în formele unde unduiesc În minte ca-într-un izvor Răsărit din

Trei texte pe care le-am descoperit pe internet la Bel Esprit, Martin Heidegger și Hannah Arendt – o iubire tulburătoare, traducere și adaptare: Miruna Cârstina, disponibil la:

Regret! Ți-am mai spus și altădată! Fiecare eon e plin de poeți, de sculptori, De arhitecți, artizani, pictori și de a lor artă... Nimic nu se potrivește căutărilor tale. Te rog, încearcă din

Mi-aș dori să plouă până când tot universul ar fi inundat! Să nu mai existe pași, aripi sau târșâiri cu care ființa Să-și umble prin sine căutând un alt sine îndepărtat. Să plouă până atunci

Textul evanghelic pe care îl ascultăm în cadrul Sfintei Liturghii din ziua Bunei Vestiri este povestit numai de Luca, ucenicul Apostolului Pavel, al cărui nume este generat de rădăcini lingvistice

Eu m-am pierdut între cuvinte precum umbrele frunzelor uscate care după primul și ultimul zbor se așază pe iarbă și dorm până ce urcă spre ramuri prin rădăcini. Adâncuri încarnate imaginar

Te-am văzut bătrână. Lumina lămpii cădea în paharul Cu care îi beam strălucirea. Treceai despletită Pe o stradă improvizată De o lume încarcerată În libertate și alte Astfel de

Ceea ce trăim azi relevă faptul că trecem de la etapa în care lumea lasă în urmă modul mecanicist de a produce bunăstare, prin replicare, și, în numele dreptului la liberă exprimare, o valoare

Ochii mei te privesc ca pe o statuie. Gândul te imaginează piatră albă unsă cu miere Iar gura vrea să guste din tine până la piele Sau, și mai în adânc, până la stele. Îmi amintesc că am