Ochiul ca univers

Fantastic este un cuvânt care decide că pluralul și singularul comportă aceiași formă și exprimă aceiași dimensiuni, indiferent de felul în care este rostit ori, mai bine spus, rostuit. Este ceea reprezintă cuvântului „ochi” care, folosindu-se de aceiași sumă de litere, exprimă concomitent atât pluralul cât și singularul. Ceea ce înseamnă că, în esența lor, toate formele literare pe care le folosim apelând la cuvinte sunt neutre. Că, de fapt, în fiecare expresie a manifestări acestora, în sine ne exprimăm ca un androgin. După cum, dacă alegem să rămânem la definiția lexemului „ochi” ca expresie a ideii de universalitate a rostirii în care genul este receptat doar ca formulă de exprimare a orizonturilor ce îl definesc, atunci, ceea ce rămâne de făcut este, fie să căutăm argumente care să dovedească faptul că limba în care trăim este ubicuă ca gen, fie că noțiunea de gen este o limitare a existenței noastre la o parte din ceea ce suntem prin ceea ce spunem. De aceea, pentru a rosti sau a rostui o astfel de componentă a firii, în care și prin care ne adăugăm existența ca manifestare a prezentului pe care îl numim „noi”, ideea, noțiunea, conceptul de „ochi” trebuie aprofundate cu obstinată preocupare.