Nincu Mircea

Când joci tenis cu îngerul Trebuie să știi că fiecare atingere A mingii de aripa lui este altfel Decât toate felurile în care Lovești tu mingea. Pentru că el nu joacă și Nici nu își dorește

Inima este locul în care Toate revărsările primordiale Se repetă ca diluvii, ca potop, naștere Fără de care Soarele nu ar mai răsări Și nu ar fi cuprins de Înserare. Este cel mai adânc

Dinții cu care mușc din carnea șarpelui Și care mestecă cel mai bine ființa lui Mi s-au spart încă de pe când Din sfârcul luminii sugeam ca prunc. Și mi s-au spart pentru că în carnea lor Erau

Deciziile fundamentale se disting de oricare alt fel de decizii prin faptul că sunt și că rămân viabile. Pentru că, datorită lor, funcționează relațiile dintre lucruri, dintre idei, dintre structuri,

Nu carnea e trupul în care murim, Ci e trupul mort în care trăim. Trup de cer, de-al adâncului, Al visării, de imagine unde Când privim, când atingem, Când dormim, când iubim, Nouă din noi

corpul tău din care mușc și îl mestec să îi gust aroma și consistența îmi defrișează prezența. e un taur care vine, vine înaintând prin ruine spre o altă lume-n care tu și eu suntem o

Pentru mentalul uman nașterea reprezintă bucuria timpului care i se oferă, însă, în afara lui, adică în perspectiva timpului, nașterea constă în a învăța să fii pregătit pentru moarte. De aceea, cel

Nu poți întreba privighetoarea pentru ce cântă, fiindcă nu se aude cântând. Ceea ce pentru auzul nostru e muzică, pentru privighetoare este felul ei de a fi cuvânt. Asemenea, nu poți

Prin definiție, ca ființă biologică, omul se află într-o continuă căutare de cunoaștere în scopul deservirii nevoilor primare precum hrana, protecția sau reproducerea. Pentru a trăi este esențial să

Eu m-am născut în ziua de ieri. De atunci mă împăunez cu tăceri Ca un faun cu imaculate și alambicate Întinderi devorând nesfârșiri de învieri. De ieri în ființa mea cresc Și tot de atunci mie

Mâine pun foc în inima casei! Ce bucurie! Cât va fi de frumos! Mă voi înveli cu căldura Ce îi va înflăcăra Carnea ei. Pe altar îi voi așeza vreascuri Adunate de printre trupuri De copaci

Fereastra prin care privesc azi Este aceiași prin care priveam ieri Și prin care, poate, mâine la fel voi privi. Unghiile golurilor cu care mă zgârie Deschiderea ei Se agață pe margini Și

Cerul, ca o tenie, Se risipea prin intestine De unde, prin a sa întindere, Năștea mărunțișuri de gânduri divine. Ca atunci când golești biblioteca De cărțile cumpărate de-a lungul vieții Și

Corpolent ca un munte Pe care-l privesc din multe Orizonturi ce îmi dorm generând Orbul enorm ce aștept să mă inunde, Goliciunea, din tăcerea care-l cuprinde, Din inimă îmi pulsează mereu

Privesc cum se plimbă moartea murind Și ochii mei care mor privind moartea mor Golindu-se de moartea în care-și întind Vederea care moare din sine privind. Preocupată de poarta prin care va

Pânza este o împletire de fibre, fire, idei și nuanțe care o alcătuiesc ca imagine, tablou și mesaj cu scopul de a transmite eternității numirile pe care cel care o împletește sunt imbricate în

Să fii trup, să te manifești în trup, să trăiești ca trup, este scump. Pentru că trebuie Să cumperi Ficare cuvânt Ce te rostuiește. Ba, mai mult, Trebuie să negociezi Toate

Sunt bucuros ca un tăciune aprins În pântecul cădelniței. Ca într-un vis. Precum luna plină prinsă în cer vede Înluminată lumina pe care o pierde. Sorb din izvorul nopții ca o inimă Din trupul

Visez copiii copiilor mei cum vor intra În pivnița de sub casa pe care am construit-o Pentru a mânca din borcane dulceață De mere, pere, gutui și pruni Rodite pe ramuri eterne. Și îmi imaginez

Steaua striga din lumina care o înconjura. Ascuțită, ca o flamură de fulger, sunetul ei Pătrundea zvâcnind din carnea inimii Adâncind tăceri în ființa mea. O priveam cum se zbate, cum își