Poezie
Omul de tinichea
Omul de tinichea
1 min lectură·
Mediu
Îmi amintesc omul
Cu picioare tăiate.
Privea apusul.
Ochii mărturiseau distanțe.
Pe semne, ochii visează spații,
Ori poartă adâncuri.
În umăr sprijinea trunchiul pădurii
Și pășea rar, ca între cer și pământ,
Cu valuri de pași.
Fiece clipă era o eternitate.
O ducea în spate,
Izvor purtat interior,
Prin toate visele nevisate.
Îmi amintesc porumbeii
Ce se luptau să ajungă
În fumul din țigara nestinsă
Din palma sa.
001.715
0