Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Devenire

Devenire

1 min lectură·
Mediu
Am uitat pentru ce trăiesc,
Pentru ce iubesc, pentru ce port dor…
Am uitat să mă rog,
Să privesc stelele într-o seară de vară,
Am uitat să visez.
Am uitat să citesc, să aștept,
Să fumez și să privesc lumea
Prin fumul țigării.
Am uitat să mă războiesc,
Am uitat să mă autoeduc, am uitat
În pomi să mă urc, să mă scald vara
Între constelații și toamna în cer
Să ascult cocorii trecând.
Am uitat să aștept iarna,
Am uitat să mă joc în pământ.
Am învățat, însă, să mor,
Să cânt, să scriu, să citesc, să ascult,
Să construiesc, să slujesc,
Să fiu răbdător, să înfloresc…
Să am copii și case,
Să fac bani, să cosesc, să adun,
Să culeg, să îmbătrânesc, să pătimesc,
Să spun adevărul cu grație,
Să uit, să conduc, să-mi fac griji,
Să rămân noaptea treaz…
Am învățat să fiu cneaz.
001331
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
147
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Nincu Mircea. “Devenire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/192395/devenire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.